Violeta Răduț, deputat PSD: “Modificările Legii Adopției vor ușura semnificativ procedurile”

Greutățile pe care le întâmpina o familie din România care dorea să adopte un copil sau anii lungi de așteptare pentru ca un copil adoptabil să ajungă, de la statutul de abandonat, în mijlocul unei familii sunt chestiuni care au generat serii întregi de controverse și dezbateri aprinse.

Se pare, însă, că lucrurile par să se îndrepte, dacă ne gândim că modificările pe care Guvernul le-a adus Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției urmăresc desfășurarea cu celeritate a procedurii adopției, debirocratizarea și chiar sprijinirea financiară a celor care doresc să adopte un copil.

Deputatul PSD de Teleorman, Violeta Răduț, care ocupă și funcția de secretar al Comisiei de muncă și Protecție Socială din cadrul Camerei Deputaților, vine cu o serie de precizări legate de modificările Legii Adopției. Astfel, conform acesteia, în luna iunie, în cadrul comisiei de muncă a fost dezbătut proiectul de lege ce conține propuneri de modificare și completare a normelor legale care reglementează adopția la momentul actual, cum ar fi: – introducerea unor dispoziții care să asigure celeritate în dobândirea și menținerea statutului de copil adoptabil; – este clarificată situația copiilor care au împlinit 14 ani, precum și a fraților care nu pot fi separați, dacă unul dintre ei a împlinit 14 ani; – atestatul de persoană/familie aptă să adopte are valabilitate de 5 ani (față de 2, în prezent); – flexibilizarea etapei de monitorizare post-adopție; – eliminarea obligativității legalizării unor documente – certificatele de naștere/căsătorie, care se anexează cererii de încuviințare a adopției; – noi stimulente financiare care să susțină decizia unei familii de a adopta – 600 lei/lunar (pentru adopția unui copil cu vârsta între 3-6 ani/sau cu handicap ușor sau mediu/sau provenea dintr-un grup de doi frați adoptabili); indemnizația se majorează cu 50% (copilul are vârsta de peste 7 ani/sau handicap accentuat sau grav/ infectat HIV sau bonav SIDA/sau făcea parte dintr-un grup de 3 frați adoptabili împreună). În situația în care copilul îndeplinește două dintre condițiile menționate, cuantumul indemnizației se majorează cu 25%, respectiv 50%, dacă se întrunesc toate cele trei condiții. De asemenea, familia adoptatoare beneficiază, pentru fiecare copil adoptat, de o sumă fixă de 1500 lei pe an, destinată asigurării unor servicii de recuperare medicală, psihologică sau de altă natură și a căror nevoie a fost stabilită de un medic, psiholog sau asistent social.

Violeta Răduț și-a exprimat speranța că, în sesiunea parlamentară din toamnă, proiectul de lege va fi adoptat, un alt pas în seria relaxării procedurilor de adopție fiind înființarea “Sistemului Informatic Național pentru Adopție”: “La începutul acestei săptămâni, a fost lansat pe site-ul Ministerului Muncii și Justiției Sociale, la Transparență decizională, proiectul de Hotărâre privind aprobarea Notei de fundamentare referitoare la necesitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului “Sistem Informatic Național pentru Adopție”.
Consider că este încă una dintre măsurile care urmăresc stimularea adopțiilor interne, în principal prin simplificarea procedurilor, în Parlament fiind, deja, depus proiectul de lege.
Sistemul Informatic pentru Adopție va fi implementat de Ministerul Muncii împreună cu Ministerul Comunicațiilor, beneficiar fiind Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție, iar scopul principal este transparentizarea întregului proces – de la momentul prevenirii abandonului până la finalizarea adopției – toate etapele să fie monitorizate în cadrul unui sistem informatic la care să aibă acces instantaneu toate instituțiile implicate.
Vreau să subliniez că eliminarea dificultăților în procedurile de adopție se impunea în mod absolut, iar măsurile prevăzute și în proiectul de lege depus în Parlament, inclusiv cele de sprijin financiar, urmăresc tocmai ușurarea procedurilor și stimularea adopțiilor. Eu cred că scurtarea drumului pe care o familie care își dorește să adopte un copil îl are de parcurs, cât și, implicit, a timpului de așteptare pentru ca un copil abandonat să poată fi reintegrat în sânul unei familii, sunt măsuri de a căror necesitate și importanță nu se poate îndoi nimeni”, a declarat deputatul PSD de Teleorman.

Leave a Comment

*

code

Copy Protected by Chetan's WP-Copyprotect.