Violeta Răduț a fost realeasă vicelider al Grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților

Deputatul PSD de Teleorman Violeta Răduț este, pentru încă o sesiune parlamentară, vicelider al Grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților, structură ce numără 133 de membri.

“Sunt onorată de hotărârea colegilor deputați de a mă alege, și în această sesiune parlamentară, vicelider al Grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților. Ca și în celelalte sesiuni parlamentare, voi continua să tratez cu maximă seriozitate tot ce înseamnă activitatea de legiferare, cu accent special pe tot ceea ce vizează îmbunătățirea vieții românilor. Încrederea pe care colegii mei mi-au acordat-o din nou înseamnă mult pentru mine, mă responsabilizează în egală măsură și, totodată, mă determină să muncesc, ca și până acum, cu devotament și suflet pentru oamenii care ne-au trimis aici. Mulțumesc pentru susținere!”, a scris deputatul PSD, pe pagina sa de pe o rețea de socializare.

Grupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor și se pot constitui din cel puţin 10 deputaţi care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid, ale aceleiaşi formaţiuni politice, alianţe politice sau alianţe electorale.

Grupurile parlamentare îndeplinesc un rol major în activitatea Camerei Deputaţilor, atât în ceea ce priveşte constituirea organelor de lucru şi de conducere, cât şi în ceea ce priveşte definirea atitudinii şi a poziţiei politice a deputaţilor faţă de proiectele de lege supuse dezbateri.

Leave a Comment

*

code