Social

Vinerea viitoare, medicii americani vor începe operaţiile pentru copiii cu malformaţii faciale

mediciConducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alexandria, managerul Valentin Filip şi directorul medical, Ioana Zahiu, readuc în atenţia teleormănenilor care au rude sau cunoştinţe ai căror copii suferă de malformaţii faciale să participe la proiectul prin care o echipă de medici americani va efectua, luna aceasta, operaţii de corectare a acestor malformaţii. În acelaşi timp, apelul se adresează nu numai către persoanele interesate, ci şi către toţi medicii de familie şi toţi medicii din specialitatea Stomatologie, Chirurgie maxilo-facială şi ORL, pentru a aduce la cunoştinţa pacienţilor acest proiect şi pentru a-i îndruma pe pacienţi cum pot participa la acesta.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Alexandria face cunoscută această posibilitate a efectuării operaţiilor pentru copii cu malformaţii faciale, respectiv “buza de iepure”, “gura de lup”, unele anomalii congenitale ale feţei din cadrul sindromului Down, bolta ogivală, alte despicături ale feţei, atrezia coanală, diferite tipuri de dismorfism facial etc., de către o echipă de medici americani, care de vinerea viitoare, de pe data 17 mai, timp de o săptămână şi două zile, mai exact până pe data de 26 mai, la Spitalul Clinic Judeţean nr. 1 Craiova vor efectua corectarea acestor malformaţii. Persoana de contact pentru înscrierea copiilor care au nevoie de o astfel de operaţie este Andrei Zavate,  tel. 0742.486.732, iar adresa de e-mail unde pot fi trimise şi fotografii cu afecţiunea care se doreşte a fi corectată este azavate@gmail.com. (C.P.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.