Sport

Victorie uriașă pentru CSB Teleorman

Echipa feminină de baschet CSB Teleorman Alexandria le-a făcut un superb cadou suporterilor, de Crăciun, prin victoria în fața puternicei CSM Satu Mare, formație mai bună decât a noastră, cel puțin în teorie. Meciul a avut loc în data de 23 decembrie, la sala Colegiului Național ”Dimitrie Ghica” din Alexandria și s-a încheiat cu scorul de 74-71 (22-28, 16-15, 1-10, 23-18).

Elevele lui Mădălin Piperea au intrat mai greu în joc, au pierdut primul sfert, dar au recuperat pe parcurs, pentru o victorie spectaculoasă. Coșul decisiv a fost marcat de Sattoria Rule, care a dus tabela la 72-71 cu 8 secunde înainte de final. După aceea, pe o minge recuperată, Shanita Arnold a fost faultată și a transformat două aruncări libere, pentru a stabili scorul final al întâlnirii. De altfel, Shanita Arnold a avut o eficiență deosebită la aruncările de la distanță, înscriind trei coșuri de trei puncte. Ea a fost coșgetera echipei, cu un total de 19 puncte. O altă americancă din echipa noastră, Carla Bartee, a terminat cu un indice de eficiență excelent, 27, confirmându-și mediile statistice deosebite. Ea avea double-double încă din sfertul al doilea, când înscrisese 10 puncte și reușise 11 recuperări. La final, Bartee a notat numere fantastice care i-au concluzionat evoluția: 18 puncte, 17 recuperări (4 ofensive) și 2 pase decisive. Carla Bartee este liderul echipei la media punctelor marcate și a recuperărilor reușite, per meci.

Celelalte componente ale echipei au fost:  Shanita Arnold (19 puncte, 6 recuperări și 6 pase decisive), Alina Chivu (2 puncte, o recuperare și o pasă decisivă), Georgiana Rus, Sattoria Rule (13 puncte, 5 recuperări, 4 pase decisive), Alina Podar (4 puncte, o recuperare, o pasă decisivă), Megan Mullings (14 puncte și 4 recuperări) și Ivana Grbic (4 puncte și o pasă decisivă). Au mai fost înscrise pe raportul oficial de joc: Ștefania Candoi, Irina Enache, Teodora Manea și Mihaela Mihai.

Aceasta a fost a treia victorie stagională pentru baschetbalistele noastre, din 12 partide disputate, ele aflându-se în luptă pentru un loc de play-off. În celelalte meciuri ale Ligii Naționale de Baschet Feminin, rezultatele au fost următoarele:

Sepsi Sf. Gheorghe – BC Sirius Tg. Mureș 85-80

CSM Târgoviște – Phoenix Galați 58-39

Politehnica Național Iași – Universitatea ”Vasile Goldiș” ICIM Arad 50-72

Olimpia CSU Brașov – Universitatea Cluj-Napoca 65-56

Clasamentul primului eșalon valoric este următorul:

  1. Sepsi Sf. Gheorghe 25 de puncte (12 victorii – 1 înfrângeri)
  2. Olimpia CSU Brașov 23 (10-3)
  3. Universitatea Cluj-Napoca 22 (9-4)
  4. CSM Târgoviște 21 (9-3)
  5. Phoenix Galați (20 (7-6)
  6. Universitatea ”Vasile Goldiș” ICIM Arad 18 (5-8)
  7. CSM Satu Mare 18 (5-8)
  8. BC Sirius Tg. Mureș 16 (3-10)
  9. CSB Teleorman Alexandria 15 (3-9)
  10. Politehnica Național Iași 14 (1-12)

Echipa noastră va susține un alt meci foarte important pentru economia clasamentului, pe 28 decembrie, de la ora 19.00, la Sala Sporturilor din Tg. Mureș, contra ocupantei locului 8, BC Sirius Tg. Mureș. Cu rezultatul acestei partide, plus alte considerente, vom reveni în prima noastră apariție tipărită din anul 2017. (Cristi Frisk)

2 Comments

  1. Domnule Ghena, sa stiti ca mai sunt si alte sporturi in Teleorman, nu doar baschet, sau asa a spus partidul? La B.P mergea cu friptura, sper ca nu esti la fel?

  2. Domnule Ghena, numai comenati pe la luuc teve, v-ati intors la prima dragoste????

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.