Sport

Victorie prețioasă pentru baschetbaliste

Echipa feminină de baschet CS Baschet Teleorman Alexandria a repurtat un nou succes în Liga Națională. Formația noastră, condusă de pe banca tehnică de antrenorul Mădălin Piperea, s-a impus pe teren propriu, la sala de sport a Colegiului Național ”Dimitrie Ghica” din Alexandria, în fața celor de la Universitatea ”Vasile Goldiș” ICIM Arad, cu scorul de 72-55 (12-14, 25-14, 18-19, 17-8).

În pofida unui efectiv totuși redus, fetele noastre au avut o prestație foarte bună. În special trio-ul american alcătuit din Shanita Arnold, Megan Mullings și Carla Bartee, toate cu peste 30 de minute pe parchet, a avut o contribuție decisivă la creionarea diferenței de puncte de pe tabela de marcaj. Coșgetere au fost Shanita Arnold și Carla Bartee, care au terminat la egalitate disputa colegială, fiecare cu câte 21 de puncte marcate. Cele două au ratat însă mult, la aruncările de 3 puncte eficiența lor nefiind una strălucitoare. De exemplu, Shanita Arnold a marcat trei triple din 10 încercări, iar Carla Bartee a scuturat coșul de două ori, din 8 tentative, din afara semicercului. Totuși, totul e bine când se termină cu bine, mai ales că utilitatea celor două s-a dovedit și la alte capitole statistice. Shanita Arnold a realizat 6 pase decisive și 5 recuperări, iar Carla Bartee, prin detentă și alonjă, a dominat spațiul de sub panouri cu un total de 8 recuperări. Cele două baschetbaliste menționate au reușit și câte două intercepții, pe parcursul acestei partide. Să nu o uităm pe Megan Mullings, care a avut un aport cifrat la 10 puncte, 6 recuperări și o pasă decisivă.

La fel de important a fost și jocul celorlalte sportive ale noastre, ale căror statistici le enumerăm în cele ce urmează: Alina Podar (4 puncte și o recuperare), Sattoria Rule (3 puncte), Ivana Grbic (9 puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive), Mihaela Mihai (6 recuperări și 3 pase decisive) și Gabriela Voicu, căpitanul echipei (4 puncte, 4 recuperări și 2 pase decisive). Au mai fost trecute pe raportul oficial de joc, fără a bifa însă nici măcar o secundă pe parchet, trei junioare: Ștefania Candoi, Irina Enache și Teodora Manea.

Succesul este foarte prețios, în condițiile în care echipa arădeană gravitează cam în aceeași zonă a clasamentului ca și formația noastră. CS Baschet Teleorman Alexandria continuă seria excelentă de la finele lunii decembrie. Exceptând returul din Cupa României, rezultat oricum irelevant după drumul de coșmar, fetele noastre au strâns 4 victorii prețioase, dintre care trei consecutive, în campionat. Trebuie să amintim însă că oaspetele din Arad sunt în degringoladă, după demiterea antrenorului american Stacey Nolan, survenită chiar în săptămâna premergătoare acestei deplasări.

Pentru CS Baschet Teleorman Alexandria urmează trei runde de foc, în care vom întâlni adversare cu pretenții: Universitatea Cluj-Napoca (21 ianuarie), Olimpia CSU Brașov (28 ianuarie) și CSM Târgoviște (1 februarie), toate pe teren propriu. Apoi, pe 4 februarie, avem o ieșire unde nu există altă alternativă în afara victoriei, la Iași.

În celelalte partide ale etapei, rezultatele consemnate au fost următoarele:

Politehnica Național Iași – Olimpia CSU Brașov 68-98

CSM Târgoviște – BC Sirius Tg. Mureș 78-68

CSM Satu Mare – Phoenix Galați 88-86

Sepsi Sf. Gheorghe – Universitatea Cluj-Napoca 61-55

Clasamentul Ligii Naționale se prezintă astfel:

  1. Sepsi Sf. Gheorghe 29 de puncte (14 victorii – o înfrângere)
  2. Olimpia CSU Brașov 27 (12-3)
  3. CSM Târgoviște 25 (11-3)
  4. Universitatea Cluj-Napoca 25 (10-5)
  5. Phoenix Galați 22 (7-8)
  6. CSM Satu Mare 21 (6-9)
  7. Universitatea ”Vasile Goldiș” ICIM Arad 20 (5-10)
  8. CS Baschet Teleorman Alexandria 19 (5-9)
  9. BC Sirius Tg. Mureș 18 (3-12)
  10. Politehnica Național Iași 16 (1-14)

La victorie, în clasament se adaugă 2 puncte, în timp ce formația perdantă e recompensată cu un singur punct. Abundența de meciuri de pe teren propriu, pentru baschetbalistele noastre, se explică printr-o programare nesimetrică, deoarece oficialii noștri au sperat că în această primăvară Sala Polivalentă din Alexandria va fi practicabilă. Din acest motiv, ei au solicitat Federației Române de Baschet ca în turul competiției să dispute mai multe meciuri pe teren străin. (Cristi Frisk)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.