Politic

Victor Drăgușin, directorul de campanie al PSD Teleorman: „Ne-am adresat direct electoratului și am obținut un rezultat printre cele mai bune din țară”

dragusin“Rezultatul votului la nivelul județului eu îl consider unul destul de bun, Victor Ponta, candidatul nostru la prezidențiale, câștigând detașat, surclasând, practic, pe Iohannis, candidatul Alianței Creștin Liberale (PNL-PDL). Astfel, Ponta a obținut 57,89 la sută din voturi, iar Iohannis 23,24 la sută, cifre care nu au nevoie de prea multe comentarii. Sigur, satisfacția poate fi imediată  pentru că, în ce mă privește, am deja o strategie nouă pentru campania din turul doi, prin care trebuie să folosim întreaga capacitate de vot a PSD Teleorman. Eu cred că mai sunt rezerve pe care trebuie să le valorificăm pentru a ajunge la o altă țintă în turul doi, undeva dincolo de 60-65 la sută, spre 70%, trebuie sunată mobilizarea tuturor organizațiilor PSD din județ, pentru a ne realiza obiectivul primordial, câștigarea alegerilor prezidențiale cu Victor Ponta președinte. Avem în perspectiva apropiată o campanie electorală scurtă, dar extrem de intensă, în care fiecare din cei angrenați într-un proiect sau altul, nu numai că trebuie să muncească non-stop, dar trebuie să-și găsească cu inteligență imediat cele mai bune metode de convingere a electoratului că PSD are candidatul cel mai bun pentru funcția de președinte, omul care în doi ani a reparat multe din stricăciunile făcute de guvernarea PDL și regimul Băsescu. Victor Ponta a arătat că se poate scoate țara din criză și prin creșterea economică obținută în ultimii doi ani, populația a beneficiat de o seamă de creșteri salariale, recuperări și creșteri de pensii, ajutoare sociale și alte forme de îmbunătățire practic, a condițiilor de trai a multor categorii sociale din rândul populației României. Vom avea o campanie în continuare liniștită, cu programe clare și concrete pentru oameni în așa fel încât să înțeleagă rostul votului pentru Ponta și, astfel, să obținem un scor foarte bun, dacă nu chiar cel mai bun.”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.