Economie

Vicepremierul Liviu Dragnea anunţă acordarea de despăgubiri pentru pagubele produse în comunele Izvoarele, Cervenia şi Viişoara

Guvernul va acorda despăgubiri pentru pagubele produse de grindină în comunele Izvoarele, Cervenia şi Viişoara, a anunţat luni vicepremierul Liviu Dragnea, preşedinte executiv al PSD.

Vicepremierul Liviu Dragnea a solicitat Prefecturii Teleorman şi Consiliului Judeţean Teleorman o evaluare urgentă a pagubelor produse la sfârşitul săptămânii trecute în acest judeţ, pe raza localităţilor Izvoarele, Cervenia şi Viişoara, în urma manifestării unor fenomene meteorologice deosebite, constând în precipitaţii masive sub formă de grindină şi de intensificări ale vântului sub formă de vijelie.

“Am fost informat cu privire la dezastrul care s-a produs sâmbătă după-amiază în cele trei comune. Culturile agricole au fost distruse aproape în totalitate şi au fost produse pagube materiale însemnate în gospodăriile oamenilor. Este o situaţie deosebit de gravă care impune un sprijin urgent din partea Guvernului. Imediat cum vom avea raportul de evaluare vom interveni pentru a-i ajuta pe cei care au fost loviţi de această nenorocire”, a declarat Liviu Dragnea, potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRESgrindina.

2 Comments

  1. ar fi de mare ajutor acesti bani pentru niste oameni care traiesc din aceste culturi!

  2. iulian

    Sunt culturi calamitate total si in satul Beiu, la vecinatatea cu teritoriul comunei Cervenia. Nu mai exista nimic pe unele suprafete, nici macar iarba!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.