Social

Veste bună pentru comercianţi – Târgul sărbătorilor de iarnă în Alexandria se va desfăşura pe centrul pietonal

Monica DUMITRESCU

Începând din 2014, Primăria Alexandria, printr-o hotărâre a Consiliului local, a stabilit ca loc de desfăşurare pentru târgurile de sărbători parcul de lângă Cinematograful Patria, după ce, ani la rând, acestea s-au desfăşurat pe centrul pietonal. Comercianţii s-au arătat nemulţumiţi şi au contestat această decizie, pe motiv că zona de lângă Cinematograful Patria nu are vad comercial şi vânzările le-au scăzut foarte mult, însă municipalitatea nu le-a dat câştig de cauză.

Anul acesta însă, Târgul sărbătorilor de iarnă va reveni pe centrul pietonal. În acest sens, un proiect de hotărâre a Consiliului local Alexandria va fi supus aprobării în şedinţa care se va desfăşura joi, 24 noiembrie 2016. Municipalitatea a luat decizia organizării târgului de iarnă pe strada Libertăţii-pietonal, din cauza lucrărilor de construcţii şi modernizare ce au loc la Cinematograful Patria.

Potrivit proiectului, perioada de desfăşurare a Târgului sărbătorilor de iarnă este 30 noiembrie 2016-7 ianuarie 2017. Comercializarea produselor specifice sărbătorilor de iarnă se va desfăşura într-un număr de 30 de căsuţe puse la dispoziţia comercianţilor de către Primăria municipiului Alexandria. Căsuţele vor fi amplasate pe tronsonul cuprins între străzile Constantin Brâncoveanu şi Av. Alexandru Colfescu, dar şi pe strada Mihăiţă Filipescu, pe tronsonul cuprins între strada Libertăţii şi strada Carpaţi.

Comercianţii care doresc să participe la târg trebuie să depună cereri la primărie până cel târziu la data de 29 noiembrie. Repartizarea căsuţelor se va face în ordinea depunerii cererilor, cu condiţia ca documentaţia înregistrată de către agenţii economici să conţină: cerere pentru participarea la Târgul sărbătorilor de iarnă; dovada faptului că agentul economic este constituit într-o personalitate juridică sau face dovada calităţii de producător; copie B.I. /C.I.

Potrivit regulamentului, comercianţii trebuie să respecte o serie de condiţii, în caz fiindu-le anulat avizul, măsură care va fi urmată de evacuare, dar şi de aplicarea unei sancţiuni contravenţionale conform legii. Astfel, comercianţii nu vor avea voie să expună marfa în afara căsuţei, nu au voie să folosească generatoare de energie electrică, aparate de încălzire, muzică ambientală. De asemenea, comercianţii vor fi obligaţi să respecte programul de funcţionare 8.00-20.00, normele PSI, să păstreze curăţenia, liniştea publică şi să deszăpezească în jurul căsuţei dacă va ninge.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.