Economie

Vânzarea produselor agricole fără atestat se va sancţiona cu până la 15.000 lei amendă

Senatul a votat, luni, ca vânzarea produselor agricole fără atestat să fie pedepsită cu până la 15.000 lei, sancţiunea fiind inclusă în proiectul de lege pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol.

Potrivit proiectului de lege, valorificarea produselor agricole proprii de către persoanele fizice care nu deţin atestat de producător valabil, respectiv carnet de comercializare a produselor din sectorul agricol care nu sunt produse în ferma proprie ar putea fi pedepsită cu amendă de până 15.000 lei. Astfel, în actul normativ adoptat luni de Senat, se arată că, “desfăşurarea activităţilor de valorificare a produselor agricole proprii şi de exercitare a comerţului cu aceste produse de către persoanele fizice care nu deţin atestat de producător valabil, respectiv carnet de comercializare a produselor din sectorul agricol valabil şi care nu sunt produse în ferma proprie cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei”.

Un alt amendament adoptat spune că vânzarea unor produse agricole altele decât cele din producţie proprie, în baza carnetului de comercializare eliberat, se pedepseşte cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei. În ceea ce priveşte valabilitatea atestatului de producător, aceasta este de un an calendaristic de la data emiterii şi se vizează semestrial, prin aplicarea ştampilei şi semnăturii primarului. Aşadar, atestatul de producător se eliberează de către primar, în termen de 5 zile lucrătoare de la data solicitării, cu avizul consultativ al structurilor asociative profesionale sau patronale sau sindicale din agricultură, după caz, constituite potrivit legii şi organizate la nivel local şi judeţean, care se înregistrează la primăriile comunelor, oraşelor, municipiilor sau a sectoarelor municipiului Bucureşti şi nominalizează cel puţin un reprezentant în acest scop. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.