Politic

Valentin Boboc: “Teleormănenii vor lucruri simple: să aibă un loc de muncă, o pâine la masă şi să fie siguri de veniturile lor”

Carmen Dumitrescu

Candidatul USL în Colegiul 4 pentru Camera Deputaţilor este Valentin Boboc. Cunoscut, mai ales, graţie ultimei sale funcţii, aceea de director al Apa Serv Teleorman, Valentin Boboc a reuşit în aceste trei săptămâni de campanie electorală să ia contact cu un număr impresionant de oameni. Singur mărturiseşte că oamenii încă îl emoţionează şi că dorinţa sa cea mai puternică este să nu-i dezamăgească pe cei care cred în el. Aşteaptă alegerile cu detaşare, pentru că e sigur de ceea ce poate şi de faptul că oamenii l-au perceput corect. Candidatul USL a făcut efortul de a-şi face timp, între o vizită electorală şi o plantare de pomi, pentru a răspunde curiozităţilor celor care vor să-l cunoască mai bine. L-am întrebat, de aceea, pe Valentin Boboc cum îşi priveşte viitorul, în cazul în care oamenii îl vor învesti cu încrederea lor şi cum se simte acum, când, pentru prima oară în viaţa lui, a trecut ca protagonist, printr-o campanie electorală.

E prima dată, în cariera dumneavoastră, când cereţi votul oamenilor. Cum vă simţiţi?

E un sentiment deosebit şi numai cine a fost în campaniile electorale ştie ce înseamnă asta. Discuţiile cu oamenii, problemele pe care ei ţi le aduc ca argument atunci când au nişte idei de transmis, toate acestea sunt impresionante, mai ales pentru cineva care cere pentru prima oară încredere din partea oamenilor. Dacă la început am fost puţin copleşit de lucrurile pe care le-am văzut în teren, în numai câteva zile am înţeles că asta trebuie să fac şi că îmi place să mă întâlnesc cu electorii. Dincolo de asta, sunt fericit că nimeni n-a avut cuvinte rele pentru mine şi echipa mea, că am fost întâmpinaţi cu foarte multă căldură, cu mare drag şi speranţă. Acum nu pot decât să sper că nu voi dezamăgi şi că toţi cei care îmi vor acorda încrederea lor şi, deci, votul lor, nu vor fi dezamăgiţi de mine. Nu pot decât să spun, cu mâna pe suflet, că tot ce va depinde de mine pentru ca teleormănenii să aibă un trai mai bun, voi face. Vreau totuşi să fac precizarea că eu am luat decizia de a candida pentru Parlament numai în momentul în care am atins maximul profesional. Am plecat de jos, am parcurs toate etapele şi dacă plec în Parlament, plec realizat profesional. În toate locurile unde am lucrat, am lăsat ceva în urma mea. La Transloc am lăsat un parc auto nou, la primărie am lăsat un proiect european în valoare de 7 milioane de euro.La ApaServ las un proiect de modernizare a reţelei de apă şi canalizare şi am scăzut cheltuielile, crescând, în paralel, încasările. A fost singurul an, cel în care eu am fost director, când Apa Serv a avut investiţii proprii de peste 10 miliarde de lei vechi. Deşi este cel mai mare colegiu ca şi număr de localităţi, am promis oamenilor că voi trece o dată la trei luni prin fiecare sat. De altfel, chiar dacă voi avea un birou parlamentar la Videle, biroul meu parlamentar va fi fiecare localitate în parte.

 

Cum credeţi că se va schimba viaţa dumneavoastră după ce veţi deveni parlamentar?

Dacă voi deveni parlamentar… (râde) Da, nu m-am gândit prea mult la asta, fiind destul de ocupat în ultimele săptămâni, dar sunt conştient că e un aspect la care trebuie să meditez. Pentru că eventuala mea plecare  în Parlament o să aibă atât consecinţe personale, cât şi profesionale. Probabil că familia mea va fi destul de afectată, având în vedere faptul că voi lipsi de acasă şi mai mult decât până acum, dar ai mei vor înţelege cum stau lucrurile şi se vor adapta. Pentru că, aşa cum e firesc, familia mea ştie că fac aceste sacrificii pentru că iubesc teleormănenii, pentru că-mi iubesc ţara şi, pentru că îmi iubesc familia. Profesional, va fi o schimbare destul de importantă la care mă gândesc cu emoţie câteodată, dar ştiu că am potenţialul necesar pentru a face ceva pentru comunitatea de la care mă revendic şi cred că puţini candidaţi din ţara asta sunt la fel de ataşaţi de judeţul lor cum sunt eu. Uneori, când sunt pe teren mă întâlnesc cu bătrâne amărâte, bolnave, care mă roagă să fac ceva pentru copii lor sau pentru viitorul nepoţilor lor. Atunci sunt sigur că asta îmi doresc: să ajung în Parlament şi să le reprezint interesele teleormănenilor mei.

Ce vă spun oamenii în teren?

În ultimele trei săptămâni am colindat colegiul meu cu seriozitate. Am făcut acest efort pentru că am vrut să aflu direct de la oameni ce-i supără, ce-şi doresc de la parlamentarul lor, de la deputatul lor, de la această formaţiune politică pe care eu o reprezint. Am purtat discuţii în perioada aceasta cu tot felul de oameni. Culmea, mesajul lor e mereu acelaşi: vrem o ţară normală, capabilă să ofere fiecărui cetăţean al ei premisele unui trai decent. Oamenii ăştia nu vor să fie bogaţi sau celebri. Ei vor lucruri simple. Să aibă un loc de muncă, să aibă o pâine la masă, să aibă un loc în care să locuiască, să aibă linişte sufletească şi să fie siguri de veniturile lor. Ei vor să-şi trimită copii la şcoală, să le poată oferi măcar bani de pachet şi rechizite, ei vor să fie siguri că dacă merg într-un spital nu vor ieşi pe targă, ci vor reveni sănătoşi acasă. Asta îmi spun mie oamenii în teren şi nu pot decât să mă simt măgulit de faptul că o mare parte a lor cred în puterea şi determinarea mea de a-i sprijini din Parlamentul României, mai precis din Camera Deputaţilor. Oricum, oamenii care mă cunosc ştiu că eu nu uit niciodată de unde am plecat şi că mereu sunt alături de cei dragi sufletului meu.

Ce veţi face din postura de deputat în Parlamentul României pentru Teleorman?

În primul rând, voi face tot posibilul pentru a-mi reprezenta bine zona de provenienţă. Voi fi prezent la discuţii şi voi veni cu iniţiative serioase, de natură să sprijine agricultura acestui judeţ, dar şi nevoile oamenilor de aici. Ştiaţi, de exemplu, că mii de teleormăneni nu pot beneficia de ajutoare de la Uniunea Europeană, numai pentru că au cu câteva zeci de lei peste pensia de 400 lei, impusă de Boc ca şi condiţie pentru a obţine acest sprijin? Ei bine, mă voi lupta pentru ca astfel de reguli aberante şi discriminatoare să nu-i mai lovească pe teleormăneni. Desigur, mă voi preocupa şi de atragerea investitorilor în acest judeţ, pentru că e necesar ca judeţul ăsta să crească din punct de vedere economic. Dar mai cred şi că până la dezvoltare, e important ca fiecare om să aibă un minim sprijin social, care să asigure subzistenţa în vremuri de restrişte. Mă întâlnesc în teren cu sute de tineri care nu au locuri de muncă, deşi au şcoală şi au şi initiativă proprie. Cu toate astea nimeni nu-i sprijină şi nu au nici bani din care să trăiască până când obţin un loc de muncă. Vreau ca lucrurile astea să se schimbe şi voi face tot ce-mi va sta în putere să fie aşa.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.