Politic

Va fi prefectul Zorinel Niculcea inspector guvernamental?

Ioan DUMITRESCU

Se spune că, la vremuri noi, vin oameni noi şi, în general, vorba aceasta se pune şi în operă. Gurile slobode din târg tot vorbesc că există probabilitatea ca prefectul apolitic de sorginte liberală Zorinel Niculcea să fie eliberat din funcţie. Este foarte probabil ca soarta prefectului Niculcea să depindă de decizia vicepremierului Liviu Nicolae Dragnea, ministrul Administraţiei şi Dezvoltării. Şi tot gurile slobode vorbesc de faptul că există posibilitatea ca în locul actualului prefect să fie nominalizat un alt prefect, numit de social-democraţi, cu toate că există o înţelegere între PSD şi PNL ca Prefectura Teleormanului să revină liberalilor.

Este însă posibil să nu se întâmple aşa, existând precedente la conducerea unor instituţii deconcentrate care şi astăzi sunt încă conduse de democrat-liberali; este vorba despre Inspectoratul Teritorial de Muncă, condus de Emil Ciobanu, sau de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă, unde se află la conducere democrat-liberalul Mihai Murar.

Oricum ar fi însă, dacă rămâne sau pleacă din fruntea Instituţiei Prefectului Zorinel Niculcea, acesta nu va fi şomer; este posibil ca, în cazul în care va fi eliberat din actuala funcţie, acesta să treacă în corpul inspectorilor guvernamentali, cum s-a întâmplat cu majoritatea prefecţilor eliberaţi din funcţie.

One Comment

  1. Texas Boy

    Zorinel Neculce este o gluma de prefect!!!!Toata viata un oportunist si slusbas de partid!!!!hahahahahaha

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.