Politic

Urmează alte modificări la Prefectură

Ioan DUMITRESCU

Pentru a se demonstra că Instituţia Prefectului este un organism viu, la Prefectura judeţului Teleorman se produc în acest sezon tot mai multe evenimente; constatându-se că Guvernul social-democrat este reprezentat în Teleorman doar de prefect, ministrul Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan, i-a oferit actualului prefect Liviu Dumitraşcu, de sorginte liberală, un subprefect, în persoana lui Nelu Ionel Oprea, cu rădăcini social-democrate.

Dar, pentru că Instituţia Prefectului este reprezentanta Guvernului social-democrat în teritoriu, foarte curând, săptămâna viitoare, actualul prefect s-ar putea să fie eliberat din funcţie, în locul lui Liviu Dumitraşcu urmând a fi numit fostul senator al Partidului Social Democrat, Florinel Dumitrescu, conform unor surse. La numirea acestuia însă în funcţia de prefect al judeţului Teleorman, de joia viitoare, s-ar putea să nu mai participe ministrul de Interne, Carmen Daniela Dan. Urmează ca viitorul prefect să se instaleze cu toată echipa de apropiaţi, consilieri, secretari, etc…

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.