Un şofer a accidentat mortal un bărbat care stătea culcat pe şosea

Un bărbat şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier petrecut sâmbătă, 6 ianuarie, pe Drumul European 70, pe raza localităţii Măldăeni. Un tânăr de 21 de ani, care conducea un autoturism din direcția comunei Măldăeni – Roșiorii de Vede, nu l-a văzut pe bărbatul care stătea lungit pe carosabil şi l-a acroşat, în urma loviturii survenind decesul acestuia.

“În timp ce un tânăr în vârstă de 22  ani din municipiul Roșiorii de Vede, judeţul Teleorman, conducea un autoturism, pe DE 70 din direcția comunei Măldăeni – Roșiorii de Vede, pe raza comunei Măldăeni, din cauza neatenției în conducere a acroșat un bărbat care se afla lungit pe carosabil pe sensul său de mers. Din accident a rezultat decesul persoanei în cauză a cărui identitate nu a putut fi stabilită, efectuându-se cercetări și investigații cu privire la identitatea persoanei”, a precizat Teodora Dragole, putrătorul de cuvânt al IPJ Teleorman.

Potrivit sursei citate, cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Caritas din Roşiorii de Vede în vederea efectuării necropsiei, iar conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat .

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să se propună soluţie prin Parchet. (Violeta Mocanu)

2 Comments

  1. Tamara Mirea says:

    De ce se culcase pe sosea? Nu avea pat

  2. Pai si cetateanul decedat, de ce se lungise pe carosabil? L-a luat somnul acolo, in mijlocul drumului. O stire pe jumatate prezentata.

Leave a Comment

*

code