Eveniment

Un roşiorean, trimis în judecată pentru trafic de influenţă

luare-de-mitaInculpatul mai este condamnat, pentru aceeaşi faptă, la 2 ani cu suspendare

Marţi, 14 mai 2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a dispus prin rechizitoriu  trimiterea în judecată a inculpatului D.M. din municipiul  Roşiorii de Vede, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Acesta nu este la prima trimitere în judecată de acest gen, în 2012 fiind condamnat la închisoare cu suspendare pentru aceeaşi faptă prevăzută şi sancţionată de art. 257 C. Pen., raportat la art. 6 din Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, respectiv trafic de influenţă.

De această dată, inculpatul va fi judecat pentru o faptă comisă în toamna anului 2011 când a pretins, dar a şi primit, suma de 900 de euro pentru a interveni la o anume persoană, funcţionar în cadrul Primăriei Roşiorii de Vede, în vederea obţinerii unei autorizaţii de construcţie.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie, Serviciul Judeţean Anticorupţie Teleorman “în fapt, din probatoriul administrat în cauză, ca urmare a actelor de cercetare efectuate de către ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie, Serviciul Judeţean Anticorupţie Teleorman, sub coordonarea procurorului de caz, s-a stabilit faptul că în toamna anului 2011, inculpatul a pretins şi a primit de la o persoană suma de 900 euro pentru a interveni la funcţionari din cadrul Primăriei municipiului Roşiorii de Vede, asupra cărora a lăsat să se înţeleagă că are influenţă, în scopul obţinerii unei autorizaţii de construcţii. Inculpatul D.M. are antecedente penale, fiind condamnat în anul 2012 la pedeapsa închisorii cu suspendare de doi ani pentru săvârşirea aceluiaşi gen de faptă”. (C.P.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.