Eveniment

Un nou concurs pentru funcţia de manager a Centrului Cultural

Ioan DUMITRESCU

Nici ultimul concurs de proiecte de management organizat în vederea încredinţării managementului Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Teleorman, cunoscut ca şi Centrul Cultural, nu a avut un câştigător. După plecarea lui Timotei Stuparu de la conducerea Centrului Cultural, după ce acesta a fost ales senator, au fost organizate mai multe concursuri pentru ocuparea postului de manager, dar nu s-a reuşit, în urma niciunui examen, atribuirea postului vreunui candidat. De fiecare dată, comisia de examinare a fost formată din reprezentanţii mai multor structuri, respectiv Petru Nicolae Săvuşcă, Stan V. Cristea şi Florea Burtan. La ultimul concurs nu s-a prezentat decât Gelu Neagu, care a primit la proiectul de management nota 6,33, fiind declarat respins.

Cei trei membri ai comisiei de examinare au constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 19 alin (5) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora “Este declarat câştigător candidatul care a obţinut cea mai mare medie, cu condiţia ca aceasta să fie de minimum 8”. Drept pentru care, Gelu Neagu a fost iarăşi declarat respins, cu nota 6,33. Rezultatul final al concursului a fost adus la cunoştinţă publică în data de 8 ianuarie  2014. Ca atare, este foarte posibil ca în curând Consiliul Judeţean Teleorman să organizeze un nou concurs pentru funcţia de manager al Centrului Cultural, care deocamdată este condus de Elena Popa, director interimar.

2 Comments

  1. alt cititor

    Desi instigator, comentariul cititorului de mai sus ar fi trebuit sa aibe bunul simt de a se informa inainte de a scrie!!!!
    Nu a fost nici un concurs! Nota obtinuta este in urma evaluarii Proiectului de management, efectuata in lipsa concurentului; cat despre concurs poate te inscrii si tu „draga cititorule”

  2. cititor

    Măi fraţilor, nu s-a plictisit acel Gelu Neagu să tot concureze singur şi să termine pe locul doi??? Dar şi respectiva comisie, dacă vede atâta “insistenţă” la un individ, care nu învaţă chiar nimic din greşeli, de ce-i tot acceptă dosarul?
    Dar, pe lângă acest aspect, este chiar atât de neinteresant postul respectiv de nu se “înghesuie” şi alţi candidaţi? Tot veşnicul repetent Neagu, tot veşnicul neadmis Ivan… Pe alţii nu-i tentează??

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.