Social

Un eliminat la ultima probă a examenului de Bacalaureat/ Primele rezultate vor fi afișate marți

94,63% dintre absolvenții de liceu care s-au înscris la sesiunea din acest an a Bacalaureatului au fost prezenți în sălile de examen la cea de-a treia probă, respectiv cea la alegere a profilului și specializării, transmit reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Teleorman.

Potrivit sursei citate, dintre cei 2.164 de candidaţi înscrişi pentru susţinerea testului scris la una dintre cele 10 discipline (Biologie – 769 , Chimie – 33 , Fizică – 94, Economie – 10, Filosofie – 10, Geografie – 904, Informatică -29, Logică şi argumentare – 206, Sociologie – 66 şi Psihologie -43) s-au prezentat 2.048 de candidaţi.

115 absolvenți de liceu au absentat de la ultima probă a Bacalaureatului, iar un candidat a fost eliminat pentru tentativă de fraudă și nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului. Din fericire, nici la această probă nu au fost înregistrați candidați cu temperatura peste 37.3 ̊C.

Primele rezultate ale Examenului de Bacalaureat vor fi afișate marți, 30 iunie, până în ora 12.00. Pentru prima dată, rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale vor fi publicate cu anonimizarea numelui și a prenumelui.

Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 30 iunie, în intervalul orar 16:00 – 20:00 și pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora. Rezultatele finale ale Examenului de Bacalaureat vor fi anunțate duminică, 5 iulie.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.