Eveniment

Un elev al Liceului Noica, ce se întorcea beat de la banchet, s-a luat la trântă cu mașinile care i-au ieșit în cale

Un elev al Liceului Teoretic “Constantin Noica”, din Alexandria, care se întorcea în stare de ebrietate de la banchetul de absolvire a clasei a XII-a, s-a luat la trântă, la propriu, cu toate mașinile care i-au ieșit în cale. Petrecerea ocazionată de terminarea liceului s-a ținut, noaptea trecută, la un restaurant din zona sere, Alexandria, și nu mai puțin de șapte mașini, parcate pe strada Dunării, au fost avariate de tânărul beat.

Polițiștii au fost sesizați chiar de unul dintre proprietarii păgubiți, care a sunat la 112 când și-a văzut mașina lovită de tânărul pus pe scandal.

La fața locului, oamenii legii au constatat că cele spuse de om se verifică, l-au imobilizat pe scandalagiu și l-au condus la sediul Poliției. Tânărul în vârstă de 19 ani, domiciliat în Nenciulești, s-a ales cu dosar penal, urmând să dea socoteală pentru fapta sa.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.