Social

Un cutremur major la Alexandria ar pune în pericol real locuitorii din zona blocurilor 100 şi 200

Carmen Dumitrescu

Despre riscul seismic la nivelul judeţului Teleorman se discută destul de des, mai ales că în ultima perioadă, mai multe cutremure de mică intensitate au dat emoţii celor care ştiu că blocurile vechi şi cele neîntreţinute ar putea să se prăbuşească în anumite condiţii. Fenomenul degradării structurii de rezistenţă a blocurilor este unul destul de comun, dar care ar putea fi prevenit, în condiţiile în care ar exista o preocupare constantă pentru schimbarea instalaţiilor şi pentru menţinerea unei stări de curăţenie măcar aparentă. Degradarea subsolurilor clădirilor contribuie la accentuarea slăbirii structurii de rezistenţă a clădirii şi, astfel, sunt destul de multe blocuri care ar avea dificultăţi în cazul producerii unui cutremur de mare intensitate. Cu ceva timp în urmă, arhitectul şef al oraşului, Mihail Mitroi explica în detaliu, cum se produce fenomenul de degradare a subsolurilor de bloc şi cum această degradare afectează structura de rezistenţă a clădirilor: “În primul rând, trebuie făcută precizarea că subsolurile sunt în grija asociaţiilor de locatari, pentru că fac parte din spaţiile comune. Din cauză că tevile de instalaţie care trec prin subsol nu au fost reparate, nu au fost înlocuite, se produc scurgeri de apă, de la vaporii produşi de sistemul de încălzire care pot afecta structura de rezistenţă a blocului. În ce sens? Apa se infiltrează în beton, care se macină, ajunge la armătură şi distruge armătura blocului. Ar trebui ca asociaţiile de proprietari să verifice în mod periodic starea subsolurilor iar la cele care au fost afectate să solicite experizarea acestora, din punctul de vedere al structurii de rezistenţă, urmând ca ulterior să ia măsurile care se impun în urma rezultatelor expertizei. Asta înseamnă nişte costuri pentru proprietari, dar având în vedere că e vorba de siguranţa lor… Valoarea acestor costuri suplimentare depinde de măsurile care se impun. În general, măsurile constau, cele mai simple dintre ele, în acoperirea armăturilor care au fost afectate, prin distrugerea betonului”.

Potrivit documentelor oficiale, se pare că Alexandria e încadrată în zona seismică 8, ceea ce nu e tocmai încurajator în cazul producerii unui cutremur major, mai ales în contextul în care se investeşte foarte puţin în consolidarea clădirilor vechi din municipiu şi este cât se poate de clar că unele dintre acestea pot cădea sau se pot fisura în situaţia unui seism important.  Întocmirea unui plan familial pentru situaţii de urgenţă pe care trebuie să-l aibă fiecare dintre noi este esenţială şi acesta conţine: modul în care membrii familiei vor putea ţine legătura, locul de reunire al familiei după producerea cutremurului major, acţiunile individuale în cazul în care nu se poate lua legătura cu familie, rolul fiecăruia în cazul producerii unui cutremur şi stabilirea a două puncte de reper pentru reunirea familiei după cutremur, unul în apropierea locuinţei şi altul în afara cartierului sau oraşului în cazul evacuării.

Potrivit arhitectului-şef al municipiului, Mihail Mitroi, în cazul unui cutremur major, cele mai afectate clădiri vor fi cele vechi, mai ales dacă locatarii respectivelor blocuri au făcut modificări în structura de rezistenţă şi blocurile din zona 100 şi 200, ai căror locatari au motive serioase de îngrijorare, în cazul în care un cutremur major s-ar produce în următorul interval de timp.

În contextul în care probabilitatea producerii unui cutremur major creşte o dată cu trecerea timpului, seismologii avertizând asupra faptului că descărcarea energiilor subterane se va produce în următorii ani, este foarte util ca populaţia să fie conştientă în legătură cu modul în care trebuie să se comporte în caz de cutremur, astfel încât nivelul pagubelor să fie limitat la minimum.

One Comment

  1. Eu am prins cutren\murul din 1977 la parterul unui bloc cu patru nivele,am prins un cutremur de peste 5 grade la un bloc de zece iveluri,fiind la etajul 7 si astiu ce simti,,,,,la un cutremur de pana in 8 grade, posibil atatea
    victime cat nici nu putem concepe,ca sa se vada cat ne-a iubit comunismul,luand propietatea privata romanului,casa si pamant,mutandu-l la BLOC in „cavouri” pe etaj,,,,
    Oare se gandeste cineva la acest cataclism ? si ce solutii au gasit ?,,,,,eu nu am vazut,,,,asa ca VA DAU UN SFAT ROMNI DE LA BLOC,,,,,MUTATI-VA LA TARA,ca si asa se depopuleaza si veti mai avea O SANSA sa nu cobori cu blocul in caz de un cutremur major,,,,,,asta este solutia,alta nu vad,,,,UN TRAI LINISTIT,,,,cu stima,,,,

Dă-i un răspuns lui Al;exandru Trifan Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.