Eveniment

Două persoane, soț și soție, au fost rănite într-un accident de circulație la Mavrodin

Luni, 27.03.2017, polițiștii din municipiul Alexandria au fost sesizați cu privire la faptul că pe raza localităţii Mavrodin s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești. Potrivit polițiștilor teleormăneni, accidentul a avut loc în localitatea Mavrodi; un tânăr în vârstă de 20 ani din localitatea Nenciulești, județul Teleorman, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 703, în localitatea Mavrodin, din direcția Buzescu către Călinești, la intersecția cu DJ 601 F, la efectuarea virajului la stânga nu a acordat prioritate de trecere unui autoturism care circula regulamentar din sens opus, intrând în coliziune cu aceasta. În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto și a soției acestuia, ocupanți ai mașinii care circula regulamentar.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “vătămare corporală din culpă”, urmând a se propune soluție prin Parchet. (C.P.)

One Comment

  1. Observator

    „De vina sunt autoritatile” ca nu au facut sens giratoriu intr-o interesectie in forma de T,cum le place sa se exprime „atotstiutorii” in ale traficului rutier,apropos de accidentul care a avut loc cu cateva zile mai inainte la intersectia lui Dj703 cu varianta unde si-au pierdut viata doua persoane!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.