Eveniment

Ultimele zile pentru înscrieri la Festivalul Mărţişorului pentru copii şi tineri organizat la Alexandria

Monica DUMITRESCU

Primăria Municipiului Alexandria şi Consiliul Local al Municipiului Alexandria organizează a III–a ediţie a Festivalului Mărţişorului pentru copii şi tineri. Evenimentul se va desfăşura pe 23 martie 2015, sub forma unui concurs de muzică uşoară şi populară pentru următoarele categorii de vârstă: 7 – 9 ani; 10 – 12 ani; 13 – 14 ani. Potrivit organizatorilor înscrierile se fac până la data de 19 martie. Pe 20 martie, începând cu ora 17.00, la sala de şedinţe a primăriei se va defăşura o preselecţie la care concurenţii se vor prezenta cu negativ şi vor interpreta două piese. La secţiunea muzică uşoară se vor interpreta doar piese în limba română, una lentă şi una ritmată, iar la secţiunea muzică populară se vor interpreta două piese dintre care una obligatoriu doină.

După concursul care se va desfăşura pe 23 martie în Sala de şedinţe a primăriei, juriul de specialitate va evalua şi va decide acordarea trofeului festivalului şi a câte trei premii pentru fiecare secţiune şi categorie de vârstă.

În concurs se pot înscrie doar copii şi tineri cu domiciliul în Municipiul Alexandria.

Festivalul Mărţişorului pentru copii şi tineri a fost iniţiat în urmă cu doi ani printr-o Hotărâre a Consiliului Local având ca scop descoperirea tinerelor talente pentru a fi sprijinite şi îndrumate aşa încât să devină reprezentative pentru această zonă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.