Economie

Ultimele zile pentru depunerea cererii pentru ajutorul acordat în zootehnie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – Centru Judeţean Teleorman reaminteşte fermierilor că ultima zi de depunere a cererii pentru acordarea ajutorului în zootehnie este 20 iunie 2014.

Cererea unică de plată se depune însoţită de copia de pe cartea de identitate, buletinul de identitate, paşaport sau certificatul de înregistrare la oficiul registrului comerţului, certificatului de înregistrare fiscală, după caz, precum şi o copie de pe datele de identificare ale reprezentantului, respectiv carte de identitate, buletin de identitate sau paşaport; copie a dovezii de înregistrare a solicitantului în Registrul unic de identificare – RUI al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, numai pentru exploataţii noi; adeverinţă emisă, prin proceduri SNIIA, de către medicul veterinar cu competenţe în acest sens, care atestă că animalele pentru care se solicită ajutor au fost identificate în exploataţia proprie sau altă exploataţie, că sunt înregistrate în RNE şi sunt cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, iar acţiunile prevăzute sunt efectuate la zi; copie de pe prima şi ultima pagină ale registrului individual al exploataţiei; document coordonate bancare. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.