Social

Ultima sută de metri până la Bacalaureat – Peste 4000 de candidaţi la Bacalaureat anul acesta în Teleorman

bacAbsolvenţii clasei a XII-a mai au doar câteva zile până când vor susţine cel mai important examen de până acum. Prima sesiune a Bacalaureatului din acest an începe luni, 10 iunie, cu probele orale, care se desfăşoară până pe 28 iunie. Probele scrise se desfăşoară în perioada 1-5 iulie, iar rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor vor fi afişate pe 12 iulie. Cei care nu reuşesc să promoveze în prima sesiune mai au o şansă anul acesta în cea de-a doua sesiune a Bacalaureatului care se va desfăşura în perioada 19-30 august, înscrierile pentru acesta fiind programate în perioada 15-19 iulie.

Potrivit reprezentanţilor Ispectoratului Şcolar Judeţean în Teleorman s-au înscris pentru susţinerea Bacalaureatului în prima sesiune 4088 de absolvenţi, dintre care aproximativ 800 sunt absolvenţi din anii trecuţi, care nu au promovat bacalaureatul.

Examenul se va desfăşura în 12 centre, iar lucrările la probele scrise vor fi evaluate în trei centre. Astfel, în Alexandria vor fi cinci centre de examen: Colegiul Naţional “Al. D. Ghica”, unde pe lângă absolvenţii acestei unităţi de învăţământ vor susţine examenul şi absolvenţii claselor de real şi vocaţional de la Liceul Pedagogic “Mircea Scarlat; Liceul Tehnologic “Nicolae Bălcescu”, Liceul Tehnologic nr. 1; Liceul Teoretic “Constantin Noica” unde au fost arondaţi şi absolvenţii de la Liceul Teoretic Olteni, precum şi cei de la Liceul Tehnologic Drăgăneşti Vlaşca; Liceul Teoretic “Al. I. Cuza” unde au fost repartizaţi şi absolvenţii claselor de uman de la Liceul Pedagogic “Mircea Scarlat”. La Roşiorii de Vede vor fi trei centre de examen: Liceul Tehnologic “Emil Racoviţă”; Liceul Tehnologic “Virgil Madgearu” unde susţin probele scrise şi absolvenţii de la Colegiul Tehnic “Anghel Saligny”; Colegiul Naţional “Anastasescu”, unde vin şi cei de la Liceul Tehnologic nr. 2. În Turnu Măgurele vor fi două centre de examen, respectiv Colegiul Tehnic “David Praporgescu”, unde a fost arondat şi Colegiul Naţional “Unirea”, cel de-al doilea centru de examen din municipiul dunărean fiind stabilit la Liceul Teoretic “Marin Preda”, aici fiind arondate Liceul Tehnologic “Sf. Haralambie” şi Seminarul Teologic. Alte două centre de examen vor fi la Videle şi Zimnicea, Liceul din Videle urmând să găzduiască şi candidaţii de la Liceul Tehnologic “Andrei Şaguna” din Botoroaga, iar Liceul Teoretic Zimnicea pe cei de la Liceul Piatra.

Centrele de evaluare vor fi organizate la Liceul Pedagogic “Mircea Scarlat” din Alexandria – pentru lucrările candidaţilor din Roşiorii de Vede, Colegiul Naţional “Unirea” din Turnu Măgurele unde vor fi evaluate lucrările de la centrele de examen din Alexandria şi Zimnicea şi Şcoala “Mihai Eminescu” din Roşiorii de Vede pentru lucrările provenite din centrele de examen organizate la Turnu Măgurele şi Videle. (M.D.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.