Social

Ultima strigare pentru ocuparea posturilor vacante din şcolile teleormănene

Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman organizează în intervalul 12-13 septembrie o nouă şedinţă pentru repartizarea cadrelor didactice pe posturile vacante din unităţile de învăţământ, ultima înanintea începerii anului şcolar.

Miercuri, 11 septembrie, înanintea întâlnirii pe care inspectorii şcolari responsabili cu mobilitatea cadrelor didactice au avut-o cu directorii unităţilor de învăţământ care au prezentat situaţia exactă a posturilor sau orelor neacoperite, mai erau disponibile în învăţământul teleormănean 236 de posturi, cea mai mare parte dintre acestea fiind de numai câteva ore. Doar 30 din totalul posturilor neocupate în învăţământ până acum sunt cu normă întreagă, potrivit reprezentanţilor ISJ. Aceştia susţin că până la începerea anului şcolar toate posturile vor fi acoperite şi nu vor exista probleme în nicio unitate de învăţământ.

În unităţile de învăţământ teleormănene vor fi la catedră în anul şcolar 2013-2014 aproximativ 4000 de dascăli. Conducerea ISJ spune că în noul an şcolar la catedră vor fi în proporţie de aproximativ 97% dascăli calificaţi. Numărul dascălilor pensionari rămaşi în sistem va fi foarte mic, la aceştia apelându-se doar acolo unde nu au fost solicitări din partea dascălilor care au promovat concursul de ocupare a posturilor vacante din învăţământ anul acesta sau în ultimii trei ani.

Seria şedinţelor în care vor fi repartizaţi dascălii teleormăneni pe posturile vacante va continua însă, săptămânal, chiar şi după începerea anului şcolar. Reprezentanţii ISJ spun că se produc mişcări în fiecare săptămână, apar concedii fără plată, detaşări, concedii medicale, posturile astfel vacantate trebuind ocupate în cel mai scurt timp. (M.D.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.