Politic

Ultima şedinţă din acest an a Consiliului local Alexandria se va desfăşura săptămâna viitoare

Monica DUMITRESCU

Consiliul local al municipiului Alexandria se va întruni în şedinţă ordinară, pentru ultima dată în acest an, miercuri, 28 decembrie. Pe ordinea de zi a şedinţei sunt doar 17 proiecte. Primul proiect pe ordinea de zi priveşte validarea mandatului unui consilier în Consiliul local al municipiului Alexandria, în locul demisionarului Robert Adrian Stănculea. Acesta a renunţat la mandatul de consilier local în luna noiembrie, din motive personale.

Printre proiectele propuse se numără şi proiectul de hotărâre privind aprobarea impozitelor şi taxelor locale pentru anul fiscal 2017. De asemenea va fi supus aprobării şi un proiect de hotărâre privind acordarea de scutiri şi reduceri în anul fiscal 2017 pentru contribuabilii persoane fizice şi juridice.

Mai multe proiecte de hotărâre privesc darea în folosinţă sau în adminstrare a unor obiective, închirierea sau vânzarea prin licitaţie publică a unor terenuri.

Pe ordinea de zi a ultimei şedinţe din acest an a Consiliului local Alexandria se află şi un proiect de hotărâre cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al bazelor sportive aflate în administrarea Serviciului Public de Interes Local Administraţia Domeniului Public Alexandria.

Trei dintre proiectele propuse dezbaterii în şedinţa ordinară din luna decembrie vizează: aprobarea execuţiei bugetului municipiului Alexandria pe cele două secţiuni pentru trimestrul IV 2016; acoperirea definitivă a cheltuielilor secţiunii de dezvoltare pe anul 2016 din excedentul anului 2015; validarea modificărilor privind bugetul local al municipiului Alexandria pe anul 2016. Şedinţele consiliului local sunt publice.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.