Ultima repartizare în clasa a IX-a

Absolvenţii clasei a VIII-a care nu au participat la cele două etape ale repartizării computerizate în clasa a IX-a desfăşurate în acestă vară mai au o şansă să se înscrie în învăţământul liceal. Conform calendarului admiterii stabilit de Ministerul Educaţiei, Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman organizează vineri, 7 septembrie, o şedinţă publică în cadrul căreia absolvenţii de gimnaziu care doresc să urmeze cursurile liceale vor fi repartizaţi pe locurile rămase libere în clasa IX-a.

În această etapă pot participa candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare, care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2012-2013, şi care, în conformitate cu art. 55, alin (1) din Anexa la O.M.E.C.T.S. nr. 4802 din 31.08.2010, privind aprobarea metodologiei de organizare şi desfăşurare şi a calendarului admiterii în învăţământul liceal şi profesional de stat pentru anul şcolar 2011-2012, nu s-au înscris la unităţile de învăţământ liceal la care au fost repartizaţi, nu au participat la cele două etape de admitere sau cei care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior desfăşurării etapelor de admitere. Repartizarea se va face în funcţie de opţiunile candidaţilor, în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere. În prima fază vor fi repartizaţi candidaţii care au susţinut o formă de examen la sfârşitul clasei a VIII-a (Evaluare Naţională, Teste Naţionale, Capacitate etc.), iar în cea de-a doua cei care nu au susţinut.

Înscrierea pentru această etapă se va face până pe 6 septembrie 2012, ora 16.00, la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Teleorman, la comisia de admitere.

În prima etapă a repartizării computerizate în clasa a IX-a, în Teleorman au fost repartizaţi 2683 de absolvenţi de gimnaziu, iar în cea de-a doua doar opt absolvenţi. Au rămas neocupate aproximativ 420 de locuri la 31 de specializări în aproape toate liceele teleormănene. Cele mai multe locuri neocupate sunt la Grupul Şcolar Tehnic Alexandria unde, la specializarea economic, dintr-un total de 56 locuri disponibile, au fost ocupate doar 16. Situaţii similare se înregistrează şi la Liceul Teoretic Piatra unde, la specilizarea mecanică, din 28 de locuri disponibile, au rămas neocupate 24, iar la Colegiul Tehnic “G-ral D. Praporgescu” din Turnu Măgurele, la specializarea economic, din 28 de locuri disponibile, au fost ocupate doar 7 locuri şi lista continuă. Liceele la care au fost ocupate toate locurile sunt Liceul Teoretic “Al. I. Cuza” şi Liceul Pedagogic “Mircea Scarlat” din Alexandria, Colegiul Naţional Unirea şi Liceul Teoretic “Marin Preda” din Turnu Măgurele şi Colegiul Naţional Anastasescu, precum şi Liceul Economic Administrativ din Roşiorii de Vede. Situaţia locurilor rămase libere în liceele teleormănene a fost postată pe site-ul oficial al ISJ Teleorman.

Leave a Comment

*

code