Sport

Turneul final de baschet U-16 – CSS Alexandria este campioană naţională la baschet!

DSC03028Duminică, 25 mai 2014, în Sala sporturilor din Alexandria a avut loc finala campionatului naţional de baschet feminin Under 16 (sportive născute 1998 şi mai tinere), în care s-au întâlnit CSS Alexandria şi CS Napoca Baschet Cluj Napoca. În faţa unui număr important de spectatori (au fost peste 800 de oameni la joc), alexăndrencele, bine coordonate de pe bancă de antrenorul Mădălin Piperea, au avut o evoluţia foarte bună, au jucat cu multă determinare şi în final au reuşit să câştige un nou titlu naţional. A fost al 5-lea titlu pentru generaţia de jucătoare în vârstă de 16 ani din Alexandria, care au demonstrat forţă şi tenacitate pe tot parcursul turneului, iar în ultimul act, deşi au avut un joc foarte greu, nu s-au precipat, au luptat pentru fiecare minge şi în final au câştigat la 15 puncte diferenţă! Iar la final, antrenorul Mădălin Piperea, cel care a trăit la intensitate meciul decisiv, a ţinut să le felicite pe toate jucătoarele care au pus umărul la acest succes deosebit (vom reveni asupra întregului turneu final).

“Suntem foarte fericite, a fost un turneu greu, dar munca de până acum şi modul în care ne-am mobilizat ne-au ajutat să câştigăm acest titlu naţional” – Ioana Sandu, căpitanul echipei CSS Alexandria

 

Campionatul Naţional de baschet feminin Under-16

– finala: CS Napoca Cluj Napoca – CSS Alexandria 48-63 (12-21, 14-15, 10-10, 12-17). Pentru CSS Alexandria au jucat: Paula Militaru (17), Violeta Iana (8), Ioana Sandu (3), Teodora Manea (5), Alina Podar (25), Giulia Duşman, Lorena Candoi, Alina Roşu, Alexandra Afumatu (2), Eliza Ispas (1), Lorea Ţone (2); antrenor Mădălin Piperea.

– meciul pentru locurile 3-4: ACS Champions Bucureşti – CSU Cuadripol Braşov: 58-54;

La sfârşitul turneului, organizatorii au efectuat festivitatea de premiere, prilej cu care au fost acordate medalii şi trofeele speciale; în primul “cinci” s-au regăsit sportive de la Napoca Cluj Napoca, Cuadripol Braşov, Phoenix Galaţi, CSS Bega Timişoara şi ACS Champions Bucureşti, coşgheterul turneului (Alina Podar – CSS Alexandria) cea mai tehnică jucătoare (Ecaterina Armanu – CSU Braşov), cea mai bună apărătoare (Ioana Sandu – CSS Alexandria), cea mai de perspectivă jucătoare (Maria Ferariu – CSU Braşov) şi MVP-ul turneului (Alina Podar – CSS Alexandria).

B. Pană

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.