Politic

Tudor Neagu, noul lider al Organizaţiei PP-DD Roşiorii de Vede

Carmen Dumitrescu

Pentru a se putea pregăti mai bine pentru alegerile parlamentare şi pentru a-şi construi o organigramă solidă în perspectiva evenimentului politic cu pricina, Organizaţia PP-DD Roşiorii de Vede şi-a schimbat conducerea în urmă cu doar două zile. Locul fostei conduceri a fost luat pentru moment de Tudor Neagu care şi-a propus să eficientizeze această organizaţie şi să o transforme într-o eficientă maşinărie de luptă electorală, care să câştige cât mai multe voturi cu putinţă. În perioada imediat următoare va avea loc şi procedura de reorganizare care va viza punerea la punct a detaliilor de pre-campanie electorală şi atragerea de cât mai mulţi voluntari în organizaţie, astfel încât alegerile propriu-zise să se poată desfăşura în foarte bune condiţii, fiind cunoscut faptul că potenţialul autentic al oricărui partid politic este resursa umană. Informaţia a fost confirmată chiar de către preşedintele partidului la nivel judeţean, Liviu Neagu, care a mai declarat şi că are aşteptări foarte mari de la membrii şi simpatizanţii PP-DD din municipiul Roşiorii de Vede, atât pentru confruntarea electorală din decembrie, cât şi în bătăliile electorale ce vor urma.

One Comment

  1. Macaria Marian

    Traiasca noua conducere a PP-DD Rosiori de Vede!!!!Suntem mandrii de voi!!!!!Sa traiti domnule presedinte multi ani fericit, numai succese si impliniri!!!!!Ura!!!!Ura!!!!Ura!!!!

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.