Eveniment

Trei mașini, implicate într-un accident rutier, la ieșire din Alexandria spre Turnu Măgurele/ Trei persoane au ajuns la spital

Trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, în această dimineață, pe DN52, la ieșire din municipiul Alexandria spre Turnu Măgurele.  Trei persoane, cu multiple traumatisme, dar conștiente și cooperante, au fost preluate de echipajele de salvare și transportate la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate. Una dintre victime a rămas blocată între fiarele contorsionate ale mașinii și a fost scoasă din autoturism de pompieri și predată echipajelor medicale.

Din primele informații, se pare că la baza producerii accidentului a stat neadaptarea vitezei la condițiile de drum.

La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD și o autospecială de transport victime multiple, precum și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță.

Cazul a fost preluat de polițiști, care vor stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul rutier.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.