Eveniment

Trei incendii grave în data de 13 aprilie – O persoană şi-a pierdut viaţa şi un copil risca să moară dacă mama sa nu intra la timp în cameră

Luni, 13 aprilie, în Teleorman, după cum spunea purtătorul de cuvânt al ISU Teleorman, Gelu Dragomir, au avut loc trei incendii grave, cel puţin unul dintre ele fiind din cauza nesăbuinţei proprietarului. Cel mai grav incendiu, în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa, a avut loc la Talpa Bâscoveni. Incendiul a fost anunţat de sora proprietarului prin numărul unic de urgenţă 112, la orele 22.49, şi un echipaj de pompieri s-a deplasat la faţa locului pentru a stinge incendiul. Acesta a fost stins, dar, din păcate, în casă a fost găsit trupul ars al unui bărbat în vârstă de 71 de ani, casa fiind cuprinsă de flăcări în proporţie considerabile, ca de altfel şi alte anexe ale gospodăriei, în care au fost găsite carbonizate două vaci, un viţel şi doi cai.

Un al doilea incendiu, care se putea solda cu moartea unei fetiţe de patru ani, a avut loc la Roşiorii de Vede. Potrivit pompierilor, incendiul a pornit de la un aparat de încălzit locuinţa amplasat prea aproape de patul în care dormea fetiţa. Pe acesta, se pare, a căzut o pătură care s-a aprins şi a declanşat incediul. Din fericire, mama micuţei a intrat în cameră, a salvat copilul şi a sunat la 112. Pompierii au ajuns în timp util, au stins focul, dar în cameră nu a rămas mai nimic, mobila fiind cuprinsă şi arsă de flăcări. Tot luni, la Videle, a luat foc un depozit de furaje, acestea s-au aprins destul de repede şi focul, dacă nu ar fi fost stins la timp, putea să propage la casele din apropiere. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.