Doi ani de mandat în cifre/ Peste o sută de inițiative legislative trecute în contul deputatului Calotă Florică Ică, majoritatea din domeniul agriculturii, silviculturii și industriei alimentare

Au preluat mandatele de parlamentari în luna decembrie a anului 2016 și, după doi ani petrecuți în Camera Deputaților sau Senat, unii pentru primul mandat, alții pentru al doilea, sunt parlamentari de Teleorman care se pot lăuda cu o activitate intensă.

Deputatul ALDE de Teleorman Calotă Florică Ică, aflat la cel de-al doilea mandat în camera inferioară a Parlamentului României, membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, și-a trecut în cont, în cei doi ani scurși de la alegerile din decembrie 2016, 122 de propuneri legislative inițiate, din care 22 promulgate legi, 17 declarații politice, precum și o moțiune de cenzură.

Printre inițiativele legislative susținute de deputatul ALDE de Teleorman, majoritatea din domeniul agriculturii, silviculturii și industriei alimentare, se regăsesc Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare a laptelui în zona montană, Proiectul de Lege privind Legea muntelui, Proiectul de Lege privind instituirea zilei de 10 octombrie – Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti, Proiectul de Lege pentru modficarea şi completarea Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, Proiectul de Lege pentru completarea art.8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, precum și Proiectul de Lege pentru completarea anexei nr.1 la Legea pomiculturii nr.348/2003; toate acestea fiind deja promulgate ca legi.

De asemenea, deputatul ALDE de Teleorman a susținut și Proiectul de Lege pentru aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de taurine din rasele Bălţata Românească, Brună şi Sura de Stepă, Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare, spălare şi prelucrare primară a lânii în zona montană, Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de sacrificare a animalelor în zona montană, dar și Proiectul de Lege privind aprobarea Programului de investiţii pentru înfiinţarea stânelor montane.

În ceea ce privește declarațiile politice, cunoscute drept instrument aflat la îndemâna parlamentarilor, prin care aceştia îşi pot face cunoscute opiniile politice şi pot lua atitudine faţă de problemele societăţii, Calotă Florică Ică a abordat, în mare parte, subiecte din sfera agriculturii, silviculturii, apiculturii și industriei alimentare. Astfel, deputatul de Teleorman a adus în atenția aleșilor necesitatea adoptării politicilor structurale în piscicultură şi acvacultură; Politica Agrară Comună și susţinerea tinerilor fermieri; a vorbit despre o practică des întâlnită și nocivă pentru consumatori – etichetarea înşelătoare a produselor; despre globalizarea sectorului agroalimentar, precum și despre dezvoltarea agroturismului în Delta Dunării sau despre cum agricultura ar trebui să fie o prioritate pentru România.

2 Comments

  1. ion says:

    In C D , sunt 2 categorii de alesi : deputati si votaci …Teleormanul are numai votaci ! Din ce scrie in ziarul acesta , am avea un senator , Parvulescu !

  2. Dan says:

    individul e de o prostie crunta si nu se lasa nici da-al dracului.Daca ar fi un campionat de dat cu bata in balta el ar fi nr 1.

Leave a Comment

*

code