Social

Trei absolvenţi de liceu din Teleorman aşteaptă recompensa pentru că au luat Bacalaureatul cu 10

Deputaţii au aprobat la începutul acestei săptămâni un proiect de lege privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare referitoare la premierea elevilor care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat în 2013. În favoarea proiectului de lege s-au exprimat 297 de deputaţi, înregistrându-se o singură abţinere.

Prin acest proiect de lege, după ce va fi promulgat de şeful statului, vor fi acordate premii în valoare de 3.000 de lei fiecărui absolvent de liceu care a obţinut această performanţă.

În Teleorman, trei absolvenţi urmează să beneficieze de acest premiu. Este vorba despre Armeanu Casandra, absolventă a Liceului Teoretic “Al. I. Cuza” din Alexandria, Bălaşa Andreea Daniela, absolventă a Liceului Teoretic “Marin Preda” din Turnu Măgurele şi Stancu Adriana, absolventă a Liceului Pedagogic “Mircea Scarlat” din Alexandria. (M.D.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.