Sport

“Transfer de marcă” la Sporting Roşiorii de Vede – A plecat Mara, a venit Nica!

maraÎn ultima perioadă, la nivelul clubului Sporting Roşiorii de Vede s-a tot vorbit despre o serie de schimbări apărute la nivel de conducere, dar deocamdată nimic nu s-a definitivat; cu toate acestea, prin “târg” s-a auzit despre unele “evenimente interne”, care au descumpănit, pentru o perioadă clubul. Totuşi, una din mişcările importante survenite în această vară este cea a plecării din cadrul clubului a fostului director sportiv al echipei, Paul Mara, cel care a susţinut financiar echipa, în urmă cu câţiva ani. Se pare că “ruptura” dintre Mara şi preşedintele Vlădulescu are drept cauză ratarea principalului obiectiv al sezonului precedent, promovarea în Liga a 3-a (altfel, nemulţumirea este de înţeles!). Ulterior acestui (să-i spunem) conflict, Paul Mara a plecat de la Sporting, iar funcţia de director sportiv avea să fie vacantă.

Doar până săptămâna trecută, pentru că imediat s-a găsit un înlocuitor. La primul joc oficial pentru roşioreni din această vară, Sporting – FCM Alexandria (din Cupa României, scor 2-1), pe lângă prezenţa surprinzătoare în tribună a lui Florin Şoavă, a luat loc în tribună (chiar lângă Şoavă şi Vlădulescu) şi Marius Nica. Acesta a ocupat până de curând funcţia de director sportiv la Viaţă Nouă Olteni, iar în carieră a mai trecut pe la Voinţa Saelele sau Metalul Frăsinet. Şi, după câte se pare, el va ocupa funcţia respectivă la Sporting, chiar dacă prin mediile fotbalistice din oraş au apărut voci care au spus că s-ar fi găsit un localnic pentru acest post.

În ce priveşte banca tehnică, antrenorul Florin Şoavă şi-a început deja munca la Sporting Roşiorii de Vede. Deocamdată, dintre propunerile de jucători făcute către conducerea clubului, unele s-au concretizat – au veniţi câţiva jucători noi la echipă, în probe, dar rămâne ca lotul să fie definitivat abia peste câteva săptămâni.

B.Pană

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.