Eveniment

Tot mai mulţi teleormăneni solicită ambulanţa pentru afecţiuni cardiace sau infecţii respiratorii

Sute de teleormăneni au avut de suferit la sfârşit de săptămână de pe urma variaţiilor de temperatură, în jur de 350 de persoane solicitând sprijinul ambulanţei pentru a primi ajutor sau pentru a fi transportaţi la spital. Unii din cauza infecţiilor respiratorii, alţii cu pusee de tensiune sau alte boli cardiovasculare, iar alţii din cauza afecţiunilor psihice, acccentuate tot de vremea de afară sau în stare de ebrietate sau intoxicaţi cu alcool.

Nici copiii nu au scăpat de îmbolnăviri, cei mai mulţi ajungând la spital cu infecţii respiratorii sau boli digestive. Astfel, potrivit Serviciului de Ambulanţă Teleorman, în intervalul 9 – 12 noiembrie, ambulanţa a fost chemată de 348 de ori, în cele mai multe rânduri pentru pacienţi care au acuzat dureri toracice sau de piept, pusee hipertensive, accidente vasculare sau tulburări de ritm cardiac. Următoarea categorie de pacienţi pentru care s-a solicitat ajutorul ambulanţei au fost copii, 23 de copii fiind transportaţi la spital şi 11 pacienţi pentru temperatură ridicată. În topul urgenţelor, nu puteau lipsi beţivii şi victimele persoanelor recalcitrante, 7 persoane fiind transportate la spital din cauza stării de ebrietate avansate sau intoxicate cu alcool, iar alte 11 persoane au solicitat ambulanţa  în urma leziunilor suferite din cauza agresiunilor fizice săvârşite asupra lor. Afecţiunile psihice au fost, de asemenea, în creştere, 20 de persoane încercând să-şi pună capăt zilelor sau au avut căderi psihice în week-end.

În ceea ce priveşte infecţiile respiratorii, medicii recomandă populaţiei să facă prevenţie, o igienă adecvată a mâinilor fiind foarte importantă, ca de asemenea adoptarea unui regim alimentar bogat în fructe legume, însă nici alimentele de origine animală nu trebuie neglijate, hidratarea corespunzătoare şi adoptarea unei ţinute corespunzătoare cu temperaturile de afară. De asemenea, medicii spun că este abia începutul sezonului viral şi gripal, iar numărul persoanelor care se îmbolnăvesc s-ar putea mări, de aceea recomandă vaccinarea antigripală. (C.P.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.