Toate solicitările partidelor pentru mitinguri electorale, respinse de Consiliul local Alexandria

Ședință cu scântei a Consiliului local Alexandria, vineri, 12 aprilie. Motivul: interzicerea de către municipalitate a manifestărilor publice, cu caracter politic, în zona centrală a orașului.

De aici, au pornit o serie de acuzații din partea celor refuzați, în speță liderul liberalilor teleormăneni, senatorul Eugen Pîrvulescu, care susține că: “în cadrul Consiliului Local Alexandria, consilierii locali PSD în frunte cu primarul Victor Drăgușin au votat împotriva manifestărilor publice, împotriva liberei exprimări, împotriva Constituției și a statului de drept. Este incredibilă sfidarea pe care o manifestă slugile PSD- ului față de toți cetățenii acestui județ”.

Cu toate acestea, liberalii iau în calcul organizarea unui marș la care să participe tot 7-8.000 de oameni, aduşi care de pe unde. Problema pe care o ridică chiar şi organizatorii se referă la cât de bine pot fi stăpâniţi aceşti oameni, cât de legal este acest marş şi cine răspunde de eventualele pagube.

La rândul său, Victor Drăgușin, primarul municipiului Alexandria, a declarat că toate solicitările venite de la partide de organizare a unor manifestări în zona centrală a oraşului, respectiv cererile depuse de PSD, PNL şi PMP, au fost respinse de către Consiliul Local, ținând cont de lucrările de refacere a pavajului şi derularea unor acţiuni premergătoare Paştelui, stabilite de la începutul anului.

“La platforma ANAF lucrările de refacere a pavajului (montare de pavele), în valoare de 365.000 lei, sunt începute. Pe platoul de la Casa de Cultură (vis-a-vis de platoul ANAF) sunt amplasate ansamble fixe şi luminoase specifice sărbătorilor pascale, tonete pentru alimentaţie publică, sunt organizate zilnic acţiuni specifice pentru copii. În plus, platoul de la Casa de Cultură are 2.378 mp şi nu intră acolo (fără amenajările de care am amintit) mai mult de 3.000 persoane, iar PNL a anunţat 7.000 participanţi şi PSD a anunţat 15.000 participanţi”, a spus Drăguşin.

3 Comments

  1. dan says:

    DRAGUSIN SLUGA COMUNISTA CA INTODEAUNA .DE FRICA LUI RARES BOGDAN ,CA BANUESC CA I SE FALFAIE SE PIRVULESCU, A INCHIS CASA DE CULTURA.TOTI IL STIM PE DRAGNEA CAT E DE PROST SI CORUPT ,NU TREBUIE SA NE MAI SPUNA ALTUL DIN AFARA.MAI RAU AI ENERVAT POPORUL

  2. jan says:

    VA E FRICA DE RARES BOGDAN? SA NU VINA SA-L CRITICE PE CHISTOCAR PUSCARIEEEEE PUSCARIEEEEEE

  3. ion says:

    NUMAI DRAGNEA ARE VOIE SA VORBEASCA LA ALEXANDRIA.LA PUSCARIEEEEE FIR-ATI DRACU DE COMUNISTI

Leave a Comment

*

code