Economie

Tinerii fermieri care nu respectă contractul nu vor primi ultima tranşă de plată

fermieriNerespectarea obligaţiilor poate duce chiar la returnarea intergrală a banilor primiţi

Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit atrage atenţia beneficiarilor Măsurii 112 – “Instalarea Tinerilor Fermieri” că nu va efectua plăţile aferente ultimei tranşe de plată în cazul în care obligaţiile asumate de aceştia nu au fost îndeplinite. Conform contractului semnat între beneficiari şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, a doua tranşă de plată, în cuantum de 40% din valoarea sprijinului pentru instalare, se va acorda după îndeplinirea acţiunilor prevăzute în Planul de afaceri.

Mai mult, există posibilitatea reală ca beneficiarilor care nu mai îndeplinesc obligaţiile asumate prin Contractul de finanţare şi criteriile de eligibilitate, să li se solicite returnarea integrală a banilor primiţi, la care se adaugă şi dobânzile legale aferente.

Astfel, conform Contractului de finanţare semnat de către beneficiarii Măsurii 112, unul dintre criteriile de eligibilitate asumate de beneficiari prevede ca în maximum 3 ani de la acordarea sprijinului, beneficiarul să urmeze un curs de formare profesională, prin Măsura 111, iar în momentul solicitării ultimei tranşe de plată, vor trebui să facă dovada că au absolvit cursurile respective. În caz contrar, nu vor primi banii, deoarece nu au întrunit una dintre condiţii. O altă condiţe de eligibilitate asumată prin acceptarea finanţării nerambursabile este aceea ca mai mult de 50% din timpul de lucru al beneficiarului de fonduri europene nerambursabile va trebui să se desfăşoare în cadrul fermei proprii.

Pentru Măsura 112 Instalarea tinerilor fermieri, finanţarea nerambursabilă constă în acordărea unei prime de instalare, de 12.000 de Euro pentru o exploataţie agricolă cu dimensiunea minimă de 6 UDE, atribuite în două tranşe de plată, prima în procent de 60% din valoarea sprijinului pentru instalare, iar cea de a doua tranşă reprezintă 40% din totalul sprijinului. (C.P.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.