Sport

Tineretul Suhaia a promovat la Liga a 4-a!

suhaia 2După şase ani de la precedenta prezenţă în Liga a 4-a (Divizia D pe vremea aceea), fotbalul din Suhaia revine pe prima scenă a fotbalului judeţean. Duminica trecută, când s-a jucat etapa a 23-a din campionatul Ligii a 5-a, seria II, Tineretul Suhaia a remizat în deplasare, la Spătărei (1-1), astfel că a acumulat 53 de puncte, cu 10 puncte mai mult decât a doua clasată, ASC Seaca, echipă care nu are drept de promovare; de fapt, prima formaţie care ar putea promova, AS Vităneşti, este la 12 puncte în urmă, insfucient pentru a ajunge liderul seriei.

Despre performanţa respectivă, conducătorul echipei din Suhaia, Sică Toţe, a precizat: “Pentru noi este o performanţă destul de importantă, să revenim la Divizia D după câţiva ani, mai ales că în acest sezon nu ne-am propus neapărat să promovăm, noi am mai spus-o, am vrut în primul rând să jucăm. Băieţii au vrut însă mai mult, ne-am organizat jocul şi cred că merităm această promovare, mai ales că am lăsat în urmă echipe care au beneficiat de prezenţa unor jucători de la echipe din Divizia D”.

Echipa din Suhaia revine pe prima scenă a fotbalului judeţean după şase ani de zile; precedenta participare, sub denumirea Recolta Suhaia, a fost una tristă, echipa retrâgându-se prematur din campionat în returul sezonului 2006-2007.

Tineretul Suhaia, prima echipă promovată la Liga a 4-a în acest sezon, a avut până acum un sprijin infim din partea Primăriei locale, dar în mod deosebit din partea unuia din jucătorii lotului, E. Culcică, cel care a suportat mare parte din cheltuielile competiţiei. Cât priveşte suprafaţa de joc şi baza sportivă, la Suhaia este nevoie de investiţii, pentru a se face faţă la primul eşalon. Astfel, pe lângă faptul că echipele se dezechipează în sala de sport din apropiere, suprafaţa de joc trebuie reabilitată, iar acest lucru se speră să poată fi realizat în vara acestui an, cu sprijinul direct al primarului comunei, dar şi al celor din preajma echipei.

Linia de clasament la acest moment pentru liderul serie II, Liga a 5-a, este următoarea:

1. Tineretul Suhaia           23      16      5        2        60-18 53 (20).

Bogdan Pană

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.