Eveniment

Țigări de contrabandă și obiecte pirotehnice, confiscate de oamenii legii

Peste 29.000 de țigarete, 14.000 de petarde și alte 1.300 de obiecte pirotehnice, precum și aproximativ 82 de kilograme de pește au fost confiscate de polițiștii teleormăneni în urma acțiunilor desfășurate, vineri, la nivelul județului.

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, Serviciul Investigații Criminale, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Acțiuni Speciale, precum și de la polițiile municipale și orășenești au acționat, vineri, la nivelul județului în vederea asigurării unui climat optim de siguranță publică și pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-CoV2.

În cadrul acțiunilor au fost legitimate nu mai puțin de 600 de persoane, au fost verificate peste 300 de autovehicule și 40 de societăți comerciale, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 171 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 46.000 de lei, reținute cinci permise de conducere și retrase șase certificate de înmatriculare pentru diferite abateri de la normele privind circulația pe drumurile publice.

În contextul prezentat au fost efectuate patru percheziții domiciliare, în continuarea cercetărilor efectuate în cadrul unui dosar penal ce vizează comiterea infracțiunilor de “orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept” și “vătămare corporală din culpă”, fiind identificate și ridicate în vederea cercetărilor peste 14.000 de petarde și alte 1.300 de articole pirotehnice, de diferite mărci și categorii, deținute ilegal, precum și peste 29.000 de țigarete nemarcate fiscal, ce par a fi provenite din contrabandă.

De asemenea, polițiștii au depistat un bărbat în vârstă de 43 de ani, din comuna Salcia, pe numele căruia Judecătoria Turnu Măgurele a emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis și sub influența alcoolului sau a altor substanțe, bărbatul fiind ulterior încarcerat în Penitenciarul Giurgiu.

Totodată, în cadrul activităților desfășurate a fost întocmit un dosar penal privind săvârșirea unei infracțiuni ce vizează domeniul piscicol, în cazul unui bărbat de 38 de ani din Conțești, depistat pe raza comunei de domiciliu, în timp ce expusese spre vânzare o cantitate de aproximativ 82 kg de pește, fără a deține documente în acest sens.

Acțiunile polițiștilor au vizat și reducerea riscului rutier, activitățile desfășurate conducând la identificarea unui bărbat în vârstă de 60 de ani, din comuna Băbăița, în timp ce conducea un autoturism la care tracta o remorcă neînmatriculată, fiind întocmit dosar penal.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.