Politic

Teodor Niţulescu: “N-am discutat cu Marin Almăjanu, dar am convingerea că fuziunea PNL-PDL se va realiza fără probleme în Teleorman”

Carmen Dumitrescu

Anunţarea intenţiei de fuziune a celor două mari partide de Dreapta, PNL şi PDL, a generat nenumărate discuţii la nivelul judeţului Teleorman, aici fiind o situaţie mai specială, dată de o colaborare tradiţională între liberali şi social democraţi. Totuşi, se pare că se va trece peste aceste prejudecată şi că, mai ales din punctul de vedere al democrat-liberalilor, fuziunea trebuie să se oficializeze pentru a începe lupta împotriva Stângii politice, în adevăratul sens al termenului. Discuţii, totuşi, între Niţulescu şi Almăjanu n-au avut loc deocamdată, lucru admis chiar de către liderul democraţilor-liberali teleormăneni, Teodor Niţulescu: “N-am avut încă o discuţie cu Marin Almăjanu, dar am convingerea că fuziunea PNL-PDL se va realiza fără probleme în Teleorman. Deocamdată, din ce ştiu eu, Marin Almăjanu este ocupat cu elaborarea statutului, dar o discuţie foarte serioasă va avea loc în zilele următoare şi vom şti exact care sunt pretenţiile fiecăruia dintre noi, Suntem oameni maturi şi trebuie să ne concentrăm toate eforturile în vederea formării unui partid nou, de Dreapta, care să aparţină familiei popularilor europeni, menit să îndepărteze PSD-ul de la guvernare. În legătură cu pierderea denumirii celor două partide, eu nu găsesc că ar fi vreo problemă. Oricum ambele partide vor avea cuvântul “liberal” în componenţă, singura discuţie fiind legată de utilizarea temenilor “naţional” şi “democrat”. Aşa că viitorul partid s-ar putea numi “Partidul Democrat Liberal”, “Partidul Naţional Liberal” sau “Partidul Democrat Naţional Liberal”. Asta e o chestiune de detaliu. Cine ridică problema asta n-a înţeles cât de importantă e unificarea Dreptei pentru a lupta cu Stânga politică, care guvernează extrem de prost. În legătură cu negocierile pe care le vom avea cu restul partidelor de Dreapta, aici unificarea se va face prin absorbţie. Ce? PMP nu e tot PDL? Ei nu pot negocia cu noi, pentru că nu sunt în postura de a stabili termenii unei negocieri şi n-au ce pretenţii să aibă. Dar eu sunt dispus să atragem toate forţele politice de Dreapta, pentru că disensiunile mele n-au fost niciodată personale şi interesul meu este acela de a scoate PSD-ul de la guvernare”.

Cu toate acestea, din tabăra liberală se aud tot mai multe voci care spun că au avut loc discuţii între şefii celor două partide care vor fuziona foarte curând şi că termenii negocierilor au fost favorabili pentru liberali, fapt greu de crezut, în contextul în care Niţulescu n-a acceptat niciodată roluri secundare. Evident, lucrurile se vor clarifica în următoarele zile, când vor fi anunţaţi termenii negocierilor dintre PSD şi PP-DD, precum şi dintre PNL şi PSD.

2 Comments

  1. ,,,,,EU,,,,ALEXANDRU TRIFAN,,,,,FONDATOR AL
    PDL TELEORMAN ,,,Nr,1 LA CARNET cu COTIZATIA
    LA ZI de 25 de ani,MILITANT si LOIAL acestei
    formatiuni politic,FARA INTRERUPERE,in calitatea
    ONORIFICA DE PRESEDINTE DE ONOARE,,,,DECLAR :

    NU SE POATE FACE FUZIUNEA DINTRE PDL si
    PNL din cauza ca:
    -AMBELE PARTIDE AU DOCTRINE DIFERITE
    -PNL,PARTID ISTORIC DE PESTE 130 de ani,
    _PDL(FSN,PD) are la baza DOCTRINA RVOLUTIEI
    RAMANE cu peste 1000 de MORTI si peste 3500
    de RQANITI,,,,,
    SINGURA FORMA ESTE,,,,,C O L A B O R A R E A,,,
    orice schimbare de nume a celor doua partide este
    ,,,,U N S A C R I L E G I U ,,, la adresa celor
    doua partide,,,,
    ATRAG ATENTIA celor 2 PRESEDINTI sa NU FACA
    ACEST PAS DE FUZIONARE IRATIONAL POLITIC SI ISTORIC,
    pentru ca VOR FI GROPARII CELOR DOUA PARTIDE,iar
    infiintarea altui PARTID NOU est ca si cum ai arunca
    „”GUNOIUL SUB PRES””,,,,cu URMARI CATASTROFALE PENTRU
    TELEORMAN si ROMANIA IN FINAL,SUNT ALTE POSIBILITATI
    POLITICE MAI BUNE si EFICACE PENTRU O VIATA POLITICA
    NORMALA IN ROMANIA,,,,P E CARE LE EVITA TRASEISTII
    POLITICI ca sa li se ,,,,PIARDA URMA,,,,

    ROG ,OPRITI,,,,””MACELUL POLITIC””

  2. Observator

    Pun pariu ca Nitulescu nu va ceda.Almajanu mai repede trece unde ii este bine lui, decat sa-l conduca Nitulescu!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.