Politic

Teodor Baconschi, în Teleorman: “Lista candidaţilor noştri la europarlamentare e concepută pornind de la criterii profesionale”

Carmen Dumitrescu

În cursul zilei de marţi, 15 aprilie, la sediul Organizaţiei Judeţene a PMP Teleorman a fost prezent fostul diplomat şi actualul candidat la alegerile europarlamentare, Teodor Baconschi, pentru a susţine noile demersuri ale filialei. În ceea ce priveşte candidatura sa la alegerile europarlamentare, Baconschi s-a declarat încrezător, considerând că scorul partidului la nivel naţional va fi unul de două cifre, având în vedere faptul că, potrivit tuturor sondajelor de opinie comandate până în prezent, PMP este singurul partid la nivel naţional care creşte continuu.

Mai mult, membrul fondator al PMP a menţionat că un alt motiv pentru care a simţit nevoia să vină în Teleorman a fost acela că era necesar să susţină candidaturile membrilor PMP în cele două localităţi din judeţ, unde se vor repeta alegerile locale, pe fondul stabilirii incompatibilităţii primarilor de la Troianu şi Crângu.

În ceea ce-i priveşte pe candidaţii PMP în respectivele comune, aceştia sunt Iulică Jderu, om de afaceri, născut la Crângu şi Florea Şerban, pensionar şi post peremist. Chestionaţi cu privire la felul în care îşi estimează şansele de a obţine un scor bun la Crângu şi Troianu, cei doi candidaţi ai PMP au declarat că speră ca lucrurile să decurgă bine, având totuşi îndoieli asupra victoriei în contextul în care primarii din localităţile lor, deşi declaraţi incompatibili, ocupă în prezent funcţii de administratori în cadrul asociaţiilor agricole din comunele respective.

Potrivit lui Baconschi, perspectivele PMP sunt extrem de bune atât în Teleorman, cât şi în restul ţării: “Bine v-am găsit în sediul unui partid de opoziţie, pentru că noi facem cu adevărat opoziţie. 70% dintre membrii noştri sunt români harnici şi oneşti, care vor să facă diferenţa, implicându-se în acest proiect politic important. Sunt aici pentru a-i sprijini pe candidaţii noştri la primăriile din Troianu şi Crângu şi să le spun teleormănenilor din localităţile respective că democraţia înseamnă libertatea de a schimba şi de a alege. Noi le oferim, prin candidaţii noştri, o alternativă. În ceea ce priveşte lista candidaţilor pentru europarlamentare, noi am avut un alt tip de viziune, comparativ cu celalalte partide, care şi-au conceput lista pe criterii de familie. Lista noastră e concepută pornind de la criterii profesionale. Având, deci, o altă abordare, le propunem teleormănenilor să voteze cu încredere mărul.”

În privinţa scorului vizat în alegeri, Baconschi estimează că PMP va obţine la nivel naţional un scor de două cifre şi crede că şi în Teleorman e posibil ca PMP să se ridice la nivelul aşteptărilor, pornind de la premisa că oamenii sunt nemulţumiţi: “Noi ne vedem zilnic cu oamenii din judeţe cu baroni ai PSD şi am constatat că avem şi acolo organizaţii foarte puternice.”

One Comment

  1. Dorel Duru

    Candidatii PMP nu au nicio sansa sa castige fotoliul de primar in cele doua localitati,vor parasi competitia dupa primul tur. Prin absurd,daca vor accede in turul doi NU vor fi sustinuti de PNL,pnl-isti au primit ordin de la Almajanu sa voteze candidatii PDL,deoarece in viziunea/vizuina lui s-a acreditat ideea ca se va reface Alianta DA si vor fi „vesnic” la putere. In acelasi timp PSD-ul ii „ameninta” pe liberali cu refacerea USL-ului…..si uite asa,de douazeci de ani acesti „liber schimbisti”(liberalii)s-au cocotzat in toate functiile de conducere din aparatul administrativ judetean si nu numai(agentii si institutii subordonate ministerelor). Cica pe baza de competentza,pe baza de „concurse”……de imprejurari ! Totusi,FELICITARI pentru modul in care au profitat in orice alianta,fara prea mult efort in campaniile electorale,pentru a lua „partea leului” ! C-asa’i in tenis,unii cu malaiu,s’altii cu….. !

Lasă un răspuns la Dorel Duru Cancel

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.