Social

Teleormanul are peste 100.000 pensionari şi în jur de 50.000 de salariaţi

PensionariConform datelor oficiale prezentate de Casa Judeţeană de Pensii Teleorman, în judeţul nostru, la jumătatea anului 2014, erau înregistraţi 114.253 pensionari, în condiţiile în care datele statistice arătau că avem doar vreo 52.000 de salariaţi. Din totalul persoanelor pensionate, potrivit datelor de la jumătatea anului 2014, 68.400 sunt femei. Din totalul vârstnicilor, statisticile Casei Judeţene de Pensii arată faptul că în Teleorman, în prezent, peste 260 de pensionari trăiesc primind numai o indemnizaţie socială. Cu acest venit nu îşi pot asigura nici hrana zilnică, ca să nu mai punem la socoteală costurile necesare achiziţionării medicamentelor sau costurile altor cheltuieli. Cu toate acestea, găsesc resurse pentru a depăşi cumva, în fiecare lună, traiul zilnic, care pentru ei este mai mult decât o provocare, devenind o luptă permanentă pentru existenţă. Din nefericire, Teleormanul are cam 20 de pensionari la 10 salariaţi sau 2,2 pensionari ar fi susţinuţi de un singur salariat. Tot din nefericire, salariaţii din Teleorman au un venit mediu printre cele mai mici din ţară. Doar Giurgiu se mai apropie de Teleorman, cu un număr al pensionarilor aproximativ egal, raportat la numărul salariaţilor. Media pe ţară e de 10:10, iar judeţele Bihor, Gorj, Iaşi, Satu-Mare şi Tulcea sunt pe medie, în timp ce Bucureştiul are cam 5 pensionari la 10 salariaţi.

În ceea ce priveşte vârsta pensionarilor teleormăneni, cei mai mulţi sunt pensionarii cu vârsta de peste 75 de ani, urmaţi de pensionarii cu vârsta cuprinsă între 65 şi până în 70 de ani, iar locul al treilea estre ocupat de pensionarii între 70 şi 75 de ani. (C.P.)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.