Sport

Teleormăneni remarcați la evenimentul dedicat Zilei Internaționale a Sindromului Down

Peste 400 de sportivi suferinzi de Sindromul Down, din toată țara, au participat, recent, la evenimentul intitulat sugestiv ”Vocea mea, Comunitatea mea”. Manifestarea a avut loc la Cluj, la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității Babes-Bolyay din Cluj-Napoca și a fost dedicat Zilei Internaționale a Sindromului Down, celebrată în fiecare an, la data de 21 martie.

În total, sub Feleac, au fost trei zile de manifestări cultural-artistice și sportive. S-a început cu un atelier de pictură pe ouă, în culori tempera. Fiecare dintre concurenți a plecat cu trofeele sale, astfel create, acasă, ca o amintire de neșters.

A doua zi a fost rezervată probelor sportive. S-a început cu parcurgerea unui traseu aplicativ, sub supravegherea celor de la Special Olympics. Ștafeta Asociației ”Dă-i o șansă” Alexandria s-a clasat pe primul loc, cucerind medalia de aur, premierea fiind oficiată de însuşi primarul Clujului, Emil Boc. După aceea, pe arterele principale ale Clujului a avut loc un marș necompetițional al tinerilor afectați de Sindromul Down. Ei au împărțit baloane colorate și flori trecătorilor, scopul acestei acțiuni fiind de conștientizare a opiniei publice, în legătură cu afecțiunea genetică a Sindromului Down.

În ziua a treia, în programul probelor artistice, asociația alexăndreană a prezentat două momente aplaudate de public: un mixaj de dans popular cu vals și obiceiuri tradiționale de nuntă în Teleorman. Turta și colacii miresei, la acest moment, au fost oferite de Pacopan, grație implicării unor oameni ca Florin Roșu și Luminița Ciobanu. Primăria municipiului Alexandria a susținut financiar această deplasare, prin intermediul căreia tinerii au avut ocazia să demonstreze că pot socializa și pot fi la fel ca oricare alții.

Pe agenda Asociației ”Dă-i o șansă”, condusă de Elena Tănase, în data de 8 aprilie figurează un concurs de dans tematic și unul de darts, la București, în data de 8 aprilie 2017. (Cristi Frisk)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.