Economie

Tarifele la gunoi cresc, pe fondul intrării în funcţiune a Depozitului de la Mavrodin

gunoiCarmen Dumitrescu

De la 1 aprilie, tarifele la gunoi în Alexandria vor creşte. Decizia a fost luată prin hotărârea Consiliului Local din data de 28 martie şi ea nu a luat pe nimeni prin suprindere, din simplul motiv că directorul societăţii anticipa acest lucru încă de anul trecut. Situaţia este destul de simplă. De ani de zile, tarifele percepute alexăndrenilor pentru ridicarea şi depozitarea gunoiului sunt mai mici decât la nivel naţional şi, totuşi, în mod paradoxal, sunt încă mulţi alexăndreni care au datorii substanţiale la AlexSal Prest.

O dată cu punerea în funcţiune a Depozitului de la Mavrodin, însă, e foarte necesară schimbarea perspectivei asupra acestui serviciu public, pentru că discutăm deja şi despre alte mijloace de ridicare şi depozitare a deşeurilor. Astfel, cu cât cantitatea de deşeuri colectată de la populaţie va fi mai mare, cu atât costurile depozitării vor fi mai mari şi, evident, acest lucru conduce la creşterea tarifelor plătite de populaţie. În continuare, cea mai importantă dintre problemele pe care le întâmpină acum societatea de colectare a deşeurilor din municipiu este aceea că alexăndrenii obişnuiesc să ducă la tomberon  nu numai resturi manejere, ci şi materiale de construcţie, care cântăresc foarte mult şi care distrug utilaje de ridicare. Practic, din momentul în care depozitarea deşeurilor la Mavrodin se va face contra cost, în funcţie de cantitatea lor, această conduită poate avea urmări grave, constând în ajustarea perpetuă a tarifelor la gunoi, evident, în defavoarea populaţiei.

În cadrul proiectului de hotărâre aprobat de consilierii locali în cursul zilei de joi, 28 martie, este precizat foarte clar faptul că modificarea tarifelor pentru acest serviciu public derivă din costurile suplimentare presupuse de depozitarea gunoiului la Depozitul Central Mavrodin: “Modificarea tarifelor pentru activitatea de colectare, transport şi depozitare a gunoiului menajer şi similar în municipiul Alexandria este determinată de costurile suplimentare ocazionate de depozitarea gunoiului menajer la Depozitul Central Mavrodin, aşa cum informează Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, Managementul deşeurilor Teleorman, ca parte a contractului de concesiune semnat cu SC Eco Sud SRL, care prin scrisoarea nr. 31 din 21 martie 2013 face precizarea că tariful care va fi plătit pentru primul an de activitate este de 48,30 lei/tonă”.

Tot potrivit hotărârii de Consiliu Local, o altă cauză care a dus la creşterea costurilor de exploatare o reprezintă creşterea preţurilor la principalele elemente de cost: motorină, ulei de motor, ulei hidraulic, a salariilor, a cheltuielor ocazionate de cumpărarea de rovignete pentru mijloacele de transport specifice care impun modificarea tarifelor pentru colectarea, transportul şi depozitarea gunoiului menajer similar, acesta nemaifiind modificat din luna ianuarie a anului 2011.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.