Eveniment

Tânără din Gratia, arestată preventiv după ce a sechestrat un bărbat într-un apartament din Craiova şi i-a furat telefonul

O tânără de 21 de ani, din Gratia, a fost reținută, miercuri, de oamenii legii și este cercetată pentru comiterea infracțiunilor de furt și lipsire de liberate în mod ilegal, după ce ar fi sechestrat un bărbat într-un apartament din Craiova și i-ar fi furat acestuia telefonul mobil. Ulterior, magistrații din cadrul Judecătoriei Craiova au dispus arestarea preventivă pentru aceasta, dar și pentru un tânăr de 26 de ani, din Răcari, Dâmbovița, care i-ar fi fost complice.

„În ziua de 26 februarie a.c., poliţiştii Secţiei 5 Poliţie au fost sesizaţi de un bărbat de 32 ani, din Craiova, cu privire la faptul că o femeie i-a sustras telefonul și l-a închis într-un apartament din Craiova”, transmit reprezentanții IPJ Dolj.

Conform sursei citate, din cercetări a reieșit că bărbatul sechestrat ar fi fost abordat de o femeie care și-a exprimat intenţia de a cumpăra un telefon pe care acesta îl oferea spre vânzare pe un site de anunțuri.

Femeia l-ar fi invitat pe acesta într-un apartament din Craiova, iar în timp ce verifica telefonul, sub pretextul că bate cineva la ușă ar fi ieșit din apartament și ar fi închis ușa pe exterior, sustrăgând în acest fel telefonul mobil.

Tot din cercetări a reieșit și că apartamentul respectiv aparţine unei femei de 42 de ani din Craiova, fiind închiriat în regim hotelier.

„În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii au extins cercetările în dosarul penal întocmit şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lipsire de libertate, fiind astfel identificată o tânără de 21 de ani, din comuna Gratia, judeţul Teleorman, bănuită de comiterea infracțiunilor de furt şi lipsire de liberatate şi un tânăr de 26 de ani din orașul Răcari, judeţul Dâmbovița, care ar fi ajutat-o pe tânără la comiterea faptelor respective”, mai transmit reprezentanții IPJ Dolj.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.