Tag: profesori

Social

68% dintre dascălii teleormăneni care au participat la examenul național de definitivat au luat note peste 8

Rata finală de promovare a examenului național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2020, după soluționarea contestațiilor, este 68,09%, în creștere cu 2,13%, comparativ cu rezultatele inițiale, de 65,96%, transmite Inspectoratul Școlar Județean Teleorman. Astfel, din totalul de 47 de candidați notați la proba scrisă, 32 au reușit să obțină, în final, medii mai mari sau egale cu 8 (opt), media minimă de promovare a acestui examen. După susținerea probei scrise din sesiunea 2020, dar înainte de înregistrarea/soluționarea contestațiilor, au fost declarați promovați 31 de candidați. Afișarea rezultatelor finale a avut loc luni, 3 august, cu o zi mai devreme față […]

Social

50 de dascăli din județ s-au prezentat la proba scrisă a examenului de definitivare în învăţământ

Proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2020, s-a desfășurat miercuri, 22 iulie, iar la nivelul județului Teleorman, dintre cei 52 de candidați cu drept de participare la proba scrisă, au fost prezenți 50 de candidați, potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean. Nu a fost eliminat niciun candidat și nu au fost înregistrate cazuri de candidați cu temperatura peste 37.3 grade Celsius, mai arată sursa citată. Trei dintre candidați au decis să se retragă din motive personale, astfel că au fost transmise spre centrele de evaluare 47 de teze. Primele rezultate vor fi comunicate miercuri, […]