Tag: pirvulescu

Politic

Surprize de proporții în cel mai recent sondaj realizat de PNL în Teleorman

Investițiile din Teleorman, dar și pregătirea alegerilor locale ce vor avea loc peste mai puțin de două luni au fost subiectele dezbătute de senatorul PNL Eugen Pîrvulescu și secretarul general adjunct al Guvernului, Cristi Barbu, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc, joi, la sediul organizației județene a PNL. Până undeva în jurul datei de 6 august ar trebui să fie finalizate lucrările de reabilitare pentru DN51 Izvoarele-Zinnicea, “cu tot cu marcaje”, iar după data de 20 august ar trebui să înceapă, efectiv, lucrările de lărgire pe E70 Alexandria-București, caz în care au fost deja depuse la […]

Politic

Liberalii teleormăneni se mobilizează “în perspectiva bătăliilor politice viitoare”

Atragerea oamenilor “dinamici, competenți, profesioniști în domeniile lor” în rândurile partidului și formarea unor “echipe de negociatori” care să negocieze susținerea unui singur candidat al dreptei în alegeri sunt cele două rezoluții adoptate de liberalii teleormăneni în cadrul ședinței Colegiului Director Județean al PNL, reunit în joi, 11 octombrie. Cele două rezoluții au fost adoptate “în perspectiva bătăliilor politice viitoare”, se arată într-o postare pe facebook a echipei liberale din județ. Prima rezoluție, “Porți deschise”, vizează deschiderea partidului pentru oameni dinamici, competenți, profesioniști recunoscuți în domeniile lor, susțin liberalii din Teleorman. “Pornind de la desele acuzații aduse actualei clase politice […]