Social

Sute de locuri rămase neocupate în liceele teleormănene

Doar 49 de absolvenţi au solicitat un loc în clasa a IX-a în ultima etapă a repartizării din acest an

Planul de şcolarizare supraîncărcat pe de o parte, abandonarea studiilor după clasa a VIII-a pe de alta, au făcut ca şi anul acesta în Teleorman să rămână câteva sute de locuri neocupate în clasa a IX-a.

Ultima etapă de repartizare în vederea admiterii în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2012-2013, a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute şi deşi mai erau libere aproximativ 400 de locuri, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, doar 49 de au fost ocupate. Cei mai mulţi absolvenţi de gimanaziu, respectiv 2683, au fost repartizaţi în clasa a IX-a în prima etapă a repartizării computerizate, în cea de-a doua fiind repartizaţi doar 8 absolvenţi.

În a treia etapă, cea de săptămâna trecută, în care repartizarea nu s-a mai realizat computerizat, ci în şedinţă publică, au putut participa atât candidaţii din seria curentă, cât şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2012-2013, şi care nu s-au înscris la unităţile de învăţământ liceal la care au fost repartizaţi în primele două etape, nu au participat la cele două etape ale repartizării computerizate din acestă vară sau care şi-au încheiat situaţia şcolară ulterior desfăşurării etapelor de admitere.

Cele mai multe locuri neocupate sunt la Grupul Şcolar Tehnic Alexandria unde, la specializarea economic, dintr-un total de 56 locuri disponibile au fost ocupate doar 16 locuri. Situaţii similare se înregistrează şi la Liceul Teoretic Piatra unde, la specilizarea mecanică din 28 de locuri disponibile au rămas neocupate 24, iar la Colegiul Tehnic “G-ral D. Praporgescu” din Turnu Măgurele, la specializarea economic, din 28 de locuri disponibile au fost ocupate doar 7 locuri şi lista continuă. Liceele la care au fost ocupate toate locurile sunt Liceul Teoretic “Al. I. Cuza” şi Liceul Pedagogic “Mircea Scarlat” din Alexandria, Colegiul Naţional Unirea şi Liceul Teoretic “Marin Preda” din Turnu Măgurele şi Colegiul Naţional Anastasescu, precum şi Liceul Economic Administrativ din Roşiorii de Vede.

Deşi oficial repartizarea în clasa a IX-a pentru anul şcolar 2012-2013 s-a încheiat, în Teleorman încă se mai pot face înscrieri. Inspectorul şcolar general adjunct, prof. Emilian Vrăjitoarea, spune că elevilor care vor totuşi să continue studiile liceale şi nu s-au înscris până acum în clasa a IX-a li se mai oferă o şansă până la începerea anului şcolar. (M.D.)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.