Social

Sunt pregătite unităţile de învăţământ teleormănene să primească elevii?

Monica DUMITRESCU

Doar trei zile au mai rămas până la începerea anului şcolar. În cea mai mare parte, unităţile de învăţământ teleormănene sunt pregătite să primească elevii în cele mai bune condiţii. Din nefericire însă, mai sunt destule unităţi de învăţământ în mediul rural care nu au apă curentă şi canalizare, iar toaletele din “fundul curţii“ reprezintă o experienţă periculoasă pentru copii. Un număr exact al unităţilor de învăţământ aflate în acestă situaţie a fost însă imposibil de aflat. Chiar dacă inspecţiile în unităţile de învăţământ pentru evaluarea condiţiilor în care vor fi primiţi elevii teleormăneni la început de an şcolar efectuate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Teleorman în parteneriat cu Instituţia Prefectului şi Direcţia de Sănătate Publică Teleorman s-au încheiat de câteva zile, situaţia constatată în teren nu a fost deocamdată făcută publică.

Potrivit raportului privind starea învăţământului teleormănean dat publicităţii de Inspectoratul Şcolar Judeţean, în ianuarie 2014, 93 de unităţi de învăţământ, majoritatea grădiniţe din mediul rural nu aveau autorizaţie sanitară de funcţionare, lipsa apei curente, a canalizării şi grupurile sanitare necorespunzătoare fiind principalele motive.

Investiţii majore în acest domeniu nu am mai auzit să se fi făcut anul acesta aşa că obţinerea autorizaţiei sanitare pentru aceste unităţi reprezintă în continuare o misiune imposibilă. Teoretic doar, pentru că practic, autorizaţia sanitară de funcţionare, conform legislaţiei în vigoare, poate fi acordată de DSP în baza unei declaraţii pe proprie răspundere a directorului şcolii. În aceste condiţii numărul unităţilor de învăţământ fără autorizaţii sanitare la începutul acestui an şcolar ar putea fi mai mic.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.