Politic

“Stupid people”

Dan SCUTELNICU

În 1989, când ne-am… democratizat, îmi amintesc cum adulţii acelor vremuri îl înjurau pe Brucan, personaj căruia i se atribuie rolul de eminenţă cenuşie a revoluţiei, pentru jignirile aduse românilor, pe care îi numea “stupid people”. Dacă a avut sau nu argumente pentru această catalogare, tragem singuri concluziile după 25 de ani de stat la cozi imense pentru ajutoare şi pomeni electorale, de şomaj şi alocaţii de câţiva lei pentru copii şi… tot aşa. Dar, nu asta ne-a supărat cel mai tare, ci profeţia lui, conform căreia “românii au nevoie de 20 de ani pentru a învăţa democraţia”. Atunci a fost o reacţie unitară, în forţă, a noastră, a românilor care ne-am simţit jigniţi. Şi, a rămas singura acţiune unitară. De atunci încoace, nu am mai avut viziuni de masă. Sau dacă le-am mai avut, nu le-am exprimat unitar. Când o mână de oameni ieşea în stradă spre a-şi exprima nemulţumirea, noi, ceilalţi, ne uitam la TV şi aşteptam să iasă mai mulţi. Toţi le împărtăşeam ideile, dar, în sinea noastră, gândeam că doar “eu şi cei câţiva nu putem schimba nimic”. Că restul populaţiei este aşa, iar noi nu putem face mare lucru. Urla leul din noi, dar în faţa… televizorului.

Acum, după 25 de ani, nu-l mai înjurăm pe Brucan, pentru că parţial a avut dreptate. Parţial, pentru că, după 20 de ani, nu s-a schimbat mare lucru. Nici după 25 de ani. Trăim la fel de prost, ne temem de aceleaşi lucruri, mârâim în faţa televizorului sau în cercul de amici, muncim când şi când, dacă avem unde, şi alegem iar şi iar aceiaşi politicieni. Aceiaşi de 25 de ani. Dar nici ei nu fac altfel decât noi. Îşi văd de treaba lor, fac pentru ei şi… desfac pentru noi şi, din când în când, aruncă pe piaţă câte o “fumigenă” de nou politician cu mesajul “el şi alţii ca el vor schimba clasa politică”. De fapt, găsesc un tăntălău care merge din gafă în gafă, atrage atenţia şi încasează toate loviturile ce i s-ar cuveni şefului său.

De astfel de “fumigene” s-a umplut şi judeţul nostru. Ocupă funcţii de parlamentari, viceprimari, consilieri, directori. Se îmbracă scump, dar fără gust, includ în propriul vocabular cuvinte noi, al căror sens nu-l prea cunosc, şi au pretenţii de “păpuşari”, fără însă a vedea sforile de care sunt atârnaţi şi manevraţi.

Unul dintre ei este parlamentar pe listele USL. Fără mare merit, căci la ultima sesiune de votare, pe listele USL ar fi ieşit şi o… maimuţă. Cu condiţia să zâmbească frumos. Acest parlamentar, sătul de somn şi cu mintea odihnită, are acum pretenţii de primar de municipiu. Şi-a găsit, la rându-i, “fumigena” – un viceprimar, şi, pe la spate, îşi atacă colegii de alianţă, convins că nimeni nu-i pricepe strategia. Ei bine, domn’ deputat, ne-am prins!

Când vom avea dovezile, vom face public şi numele. Nu de alta, dar alexăndrenii trebuie să-şi cunoască din timp oferta electorală. Cu cât mai vastă, cu atât mai bine.

În tot acest timp, noi vedem partea plină a paharului – prea bine nu ne e, dar avem libertate de exprimare.

Deci, totuşi, trăim în democraţie!

2 Comments

  1. Nu d-le Trifan, nu putem stopa acele trei rele enumerate de d-ta,pentruca noi, numai suntem o tara libera,ci suntem la mana celor care ne da „firimituri”ca sa existam.Nu mai avem industrie,nu mai producem nimic si vrem sa dam inainte! Cu ce sa dai,cu buticarii(din ce in ce cat mai putini) care se duc in moluri si cumpara marfa punandu-i un adaos comercial crezand ca face afacere? Cei care conduc aceasta tara de 25 de ani nu i-a interesat decat imbogatirea lor si nu ii intereseaza ce se va alege de tara in general si de noi in particular!Vorbiti de electorat,ce sa faca electoratul,pe cine sa aleaga,pur si simplu nu are pe cine!Sa te aleaga pe d-ta sa ma aleaga pe mine,am proceda la fel pentruca ne dam seama ca nu putem face mai mult si in final vom trage spuza pe noi,ca sa ne alegem si noi cu ceva!Asta este Romania de astazi din nefericire pentru cei multi si neajutorati.

  2. TRIFAN ALEXANDRU

    S-a ajuns in aceasta situatie din cauza ca:

    1,POLITICUL este amestecat cu ECONOMICUL

    2,TRASEISMUL POLITIC

    3.JAFUL MILIARDARILOR POLITII

    ELECTORATUL TREBUIE SA SOPEZE ACESTE TREI
    RELE IN ROMANIA,,,,,daca nu o face,,,,”ura si la
    gara „,,,,,,,

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

code

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.