Eveniment

Starea de urgență, înlocuită cu starea de alertă/ Se deschid cabinetele stomatologice; rămân restricțiile de circulație în afara localităților

Data de 14 mai va fi ultima zi din starea de urgență, decretată pe teritoriul țării încă din 16 martie, a anunțat, luni, președintele Klaus Iohannis. Starea de urgență va fi înlocuită cu starea de alertă, a mai anunțat președintele, cu mențiunea că epidemia nu a trecut, iar măsurile de distanțare socială vor fi necesare în continuare.

Potrivit anunțului făcut, luni, de președinte, după 15 mai vom putea, în principiu, să ne mișcăm în interiorul localităților, însă este recomandat ca deplasările să se facă doar dacă sunt necesare. Nu va mai fi nevoie, însă, de declarațiile pe propria răspundere.

Relaxarea se va face pas cu pas, a mai anunțat președintele, unele măsuri fiind luate cu data de 15 mai, iar „următorul calup de relaxare” va veni începând cu data de 1 iunie.

Saloanele de înfrumusețare și frizeriile vor fi deschise, la fel și cabinetele stomatologice și muzeele, în condiții speciale de distanțare și igienă. Masca de protecție în spații închise sau în transportul public în comun va fi obligatorie.

Deplasările în esență vor fi restricționate în afara localităților, cu unele excepții, ca de exemplu deplasările făcute în interes de serviciu, pentru probleme medicale ori sport individual (mersul cu bicicleta). Rămân interzise, în continuare, deplasările în grupuri mai mari de trei persoane în circulația pietonală.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.