Sport

Stare de incertitudine – Ce (mai) face FCM Alexandria?

fcmAu trecut aproape patru săptămâni de la încheierea campionatului Ligii a 3-a şi dinspre FCM Alexandria nu apare nici o veste nouă, referitoare la viitorul echipei. Iniţial se vorbea despre intenţia conducerii clubului de a găsi soluţii pentru a continua la nivel divizionar, ulterior a apărut ideea organizării unor trialuri de selecţie, pentru completarea lotului, dar în ce priveşte eşalonul în care va activa echipa, deocamdată, nu s-a stabilit.

Într-o discuţie purtată recent cu managerul sportiv al echipei, Florea Voicilă, cel care se ocupă în mod deosebit de activitatea la FCM Alexandria, acesta a fost destul de rezervat, declarând că situaţia a rămas destul de incertă. “Nu ştim exact ce vom face, rămâne ca în următoarea perioadă să se stabilească acest lucru, dar la nivelul conducerii clubului!”

Situaţia în care se află echipa FCM Alexandria a dat naştere la multe discuţii în rândul microbiştilor, care se întreabă tot mai des, “ce va face FCM Alexandria?”, dar, din păcate, la acest moment nu putem să vă spunem prea multe. Cel puţin aşa a lăsat de înţeles preşedintele clubului FCM, Emanoil Stoica, cel care ne-a păsuit pentru câteva zile. “Momentan, nu pot să vă spun nimic cert, probabil că până la sfârşitul acestei săptămâni vom avea unele date în acest sens”, a punctat Stoica, cel care n-a vrut să intre în nici un fel de comentarii legate de soarta FCM-ului.

Linia de clasament cu care a terminat FCM Alexandria ultima ediţie de campionat în Liga a 3-a, seria a 3-a a fost următoarea:

11. FCM Alexandria        24      4        6        14      26-43 18 (-18)

 

One Comment

  1. Bobonete

    Cat timp florea voicila se va ocupa de echipa , nu va exista fotbal in Alexandria.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

*

code

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.